Interzicerea comunismului în România nu are nicio justificare, ci este o aberație impusă României din afară, de puterile imperialiste în frunte cu SUA, care au subjugat România și au transformat-o în colonie, iar poporul a fost transformat fie în sclavi, fie în șomeri. 

Așa cum bine a remarcat tovarășul acad. prof. dr. Ion Ianoși, eminent om de cultură, în România nici măcar nu a existat vreodată comunism, deci ceva inexistent nu poate fi nici condamnat, nici interzis.  De altfel, niciunde în lume nu a existat comunism, ci doar socialism, fiindcă la etapa de dezvoltare a comunismului încă nu a ajuns nicio țară, nici măcar Uniunea Sovietică. Să nu uităm că România era condusă conform Programului Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și de înaintare a României spre comunism. Deci este evident că România nici vorbă să fi ajuns deja în comunism, ci abia înainta spre el. 

Se știe că baza ideologică a partidelor și organizațiilor autentic comuniste este doctrina sănătoasă și progresistă marxist-leninistă, care se aplică în orice și care, tocmai de aceea, era și este necesar să fie însușită de întreg poporul. Apariția marxismului a însemnat o revoluție în gândirea mondială, marcând momentul când filosofia devine știință, și anume știința celor mai generale legi ale dezvoltării naturii, societății și gândirii, o știință cu obiect de studiu, legi și metode de cercetare proprii și cu rezultate ce aveau să fie confirmate de realitatea obiectivă înconjurătoare. Necesitatea însușirii filosofiei marxist-leniniste decurge nu numai din faptul că ea, ca știință a științelor, constituie baza metodologică a științelor particulare, fiind singura concepție științifică despre lume, instrumentul metodologic indispensabil intelectualității progresiste pentru cercetarea științifică în orice domeniu și arma teoretică a partidelor socialiste, comuniste și muncitorești în lupta pentru transformarea revoluționară a lumii. De asta fără marxism-leninism nu se poate nimic, iar ce se face pe alte baze decât marxist-leniniste este din start sortit eșecului, iar realitatea a confirmat această teorie și o confirmă și în prezent.

"Filosofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă a o schimba." Așa scrie Karl Marx în "Teze despre Feuerbach". Exact prin asta se diferențiază marxismul de toate celelalte filosofii: marxismul chiar a schimbat lumea, și anume in bine, adică spre binele și in folosul maselor populare, al proletariatului internaționalist. Așa cum scria și Rosa Luxemburg la vremea ei, socialismul este prima și deocamdată singura mișcare populară din istoria lumii care își propune și este predestinata de istorie să aducă în acțiunile sociale ale omului un scop conștient, o gândire planificată și astfel libera voință. Friedrich Engels spunea că prin aceasta, socialismul reprezintă un salt din lumea animalelor lipsite de rațiune și voință proprie în lumea libertății.

Internaționalismul socialist constituie baza teoretică unitară și unică pentru proletariatul de pretutindeni, este doctrina care reunește toate țările precum rândurile într-o carte, deasupra oricăror secte, orientări, curente diferite, utopii și experimente locale; este busola în mâna proletariatului de pretutindeni, care îl ajută să se orienteze, să știe mereu unde se află, încotro trebuie să se îndrepte și unde trebuie să ajungă, astfel încât să-și orienteze întreaga tactică în lupta între muncă și capital mereu către scopul final: obținerea puterii în stat de către clasa muncitoare, care astfel învinge clasa exploatatoare și devine clasa conducătoare.

Aceasta nu este o utopie, cum vrea dreapta reacționară să ne prostească să credem; nu, fiindcă acest scop cu adevărat a fost realizat în trecut prin victoria socialismului în URSS și în atâtea alte state, inclusiv la noi în România. Utopie este ceva irealizabil, dar lumea întreagă a putut vedea cu ochii realizarea concretă a noii orânduiri în care într-adevăr, ca niciodată în istorie, poporul muncitor a învins forțele reacționare și ajuns la putere; iar norocoșii au putut trăi în noua orânduire și s-au convins că e bună, mult mai bună decât orânduirea burghezo-moșierească și decât oricare altă orânduire anterioară bazată pe antagonismul de clasă și exploatarea omului de către om. Noi, tinerii de astăzi, știm asta de la bunicii noștri, care au trăit foarte fericiți în socialism și, chiar dacă socialismul nu i-a îmbogățit, le-a dat o viață decentă. Socialismul le-a dat tot ce le-a trebuit și tot ce nu mai avem noi astăzi, și anume drepturi și libertăți democratice garantate printr-o constituție democratică, drepturi pe care acum, în noul regim burghezo-moșieresc postdecembrist, le pierdem unul câte unul, devenind privilegii de clasă pentru cei cu bani; ex. învățământul gratuit de toate gradele, dreptul la muncă și la repartiție pe un post conform calificării școlare și profesionale, dreptul la ziua de muncă de cel mult 8 (opt) ore, dreptul la condiții de muncă decente și la retribuție suficientă, dreptul la asistența medicală gratuită și multe, multe alte binefaceri. 

Iată doar câteva din lucrurile bune care s-au făcut în România în primii ani ai construcției socialismului:

1. După 23 August 1944, odată cu revenirea în țară din exilul sovietic al tovarășilor Ana Pauker și Vasile Luca, a fost reorganizat Partidul Comunist Român care, dintr-un partid minuscul aflat de două decenii în ilegalitate, a fost transformat într-un partid de mase, în forța politică democratică aptă și abilitată să conducă România în numele poporului muncitor.

2. La 6 Martie 1945 a avut loc instalarea la conducerea României a primului guvern democrat-popular condus de tovarășul Dr. Petru Groza, guvern dominat de comuniști care, cu sprijinul și sub îndrumarea Uniunii Sovietice Eliberatoare, a dus România pe calea progresului și a reformelor democratice.

3. Imediat, la 23 martie 1945, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1945, guvernul Groza a înfăptuit o reformă agrară, de împroprietărire a oamenilor muncii din mediul rural cu terenuri agricole, reformă prin care a fost fărâmițată marea proprietate funciară a chiaburo-moșierimii exploatatoare, mai ales terenuri ale celor ce se făceau vinovați de colaboraționism cu Germania hitleristă, crime de război și dezastrul țării, precum și ale celor care s-au refugiat în străinătate, în țările imperialiste cu care România nu era în relații bune, dar și ale persoanelor fizice care aveau pământ excedentar, adică tot ce depășea 50 de hectare. Astfel, în mod just și în spiritul dreptății sociale și al eticii și echității socialiste, se pregătea terenul pentru marea cooperativizare a agriculturii ce avea să urmeze.

4. Un alt eveniment important și benefic pentru popor a avut loc la 15 Iulie 1946: adoptarea noii legi electorale a tovarășului Dr. Petru Groza, Legea nr. 560/1946, care, pentru prima oară în istorie, prevedea votul universal al tuturor cetățenilor României cu vârsta de minim 21 de ani, indiferent de naționalitate, sex, ocupație, avere, educație școlară și pregătire profesională etc., lege contestată vehement de țărăniști, în frunte cu liderul lor Iuliu Maniu, dar și de liberali, adică de partidele dreptei reacționare burghezo-moșierești, fiindcă știau că dacă va vota întregul popor, partidele lor de clasă nu vor mai ajunge la putere.

5. Primele alegeri libere și democratice de la 19 Noiembrie 1946 au demonstrat pe deplin acest lucru, când puhoaiele de oameni ai muncii de la orașe și sate, care mulți dintre ei, deși aveau deja o vârstă destul de înaintată, votau atunci pentru prima oară în viața lor și au ales Soarele, simbolul Blocului Partidelor Democratice dominat de Partidul Comunist, fiindcă oamenii știau că asta este singura cale ca să scape de sărăcie, șomaj, analfabetism, antagonism de clasă și exploatarea omului de către om și să aibă o viață normală și fericită în noua orânduire socialistă.

6. Un eveniment crucial în istoria acelor ani a fost la data de 30 Decembrie 1947 când, prin abdicarea ex-regelui Mihai de Hohenzollern, România a scăpat de forma de guvernământ anacronică și antidemocratică a monarhiei ereditare și de dinastia burghezo-moșierească a familiei de Hohenzollern străină de neam și țară, acest eveniment deschizând calea proclamării Republicii Populare Române, întâiul stat român al oamenilor muncii de la orașe și sate, în care puterea emana de la popor și era reprezentată de popor prin organe alese în mod democratic.

7. Prin noua Constituție a Republicii Populare Române din 1948, cetățenilor României populare le erau garantate o serie de drepturi și libertăți democratice. În primul rând dreptul suprem al omului: dreptul la muncă, prin faptul că statul garanta crearea de noi locuri de muncă în întreprinderi de stat, pe măsura înfăptuirii naționalizării; dreptul la condiții de muncă decente, la ziua de lucru de cel mult 8 ore și la retribuție suficientă, distribuită echitabil, după principiul just la muncă egală, plată egală; dreptul la învățământ de stat gratuit, laic și performant după modelul superior sovietic; drept la asistență medicală gratuită, asigurată de Stat; dreptul la repaus săptămânal, la concediu de odihnă și concediu medical plătit, dreptul de a alege și a fi ales în toate funcțiile din partid și din stat pentru toți cetățenii, exceptând, desigur, dușmanii poporului, care erau condamnați, printre altele, și la degradare civică.

8. Prin noul Cod Penal al Republicii Populare Române din 2 Februarie 1948 se crea baza legală pentru înfăptuirea justiției democratice de tip socialist, prin care erau pedepsiți criminalii de război, colaboratorii Germaniei hilteriste, criminalii legionaro-fasciști, bandiții, speculanții, exploatatorii oamenilor muncii, oponenții naționalizării și cooperativizării, sabotorii economiei socialiste, trădătorii țării și ai Uniunii Sovietice Eliberatoare, uneltitorii contra orânduirii socialiste și toți dușmanii poporului. S-au definit infracțiunile socialmente periculoase ca fiind acelea care aduc atingere și pun în primejdie siguranța statului sau ordinea socială și au fost descrise pedepsele și aplicarea acestora: închisoarea, munca silnică pe viață sau pe perioadă determinată, degradarea civică și confiscarea averii.

Prin urmare, este clar că toți care au ajuns în pușcărie în anii 50 au ajuns fiindcă erau dușmani ai poporului și au fost pedepsiți pentru faptele lor ticăloase, în conformitate cu legile în vigoare, care la acea vreme chiar se respectau în România, nu ca acum. Etnicii germani care au fost deportați în Siberia sau în Bărăgan nu au ajuns acolo abuziv, datorită etniei, ci din cauză că au fost fasciști, colaboratori ai Germaniei hitleriste care se înrolaseră de bună voie în armata hitleristă, mai ales în Waffen-SS și aveau o atitudine reacționară, antiromânească, fățiș dușmănoasă față de România, de poporul român și față de eliberatorul sovietic. Dimpotrivă, dintre etnicii germani progresiști, care au aderat  la Comitetul German Antifascist condus de tovarășul Anton Breitenhofer, muncitor la Uzinele Reșița, scriitor și jurnalist de limbă germană din România, nu a ajuns nimeni nici în Siberia, nici în Bărăgan, nici în pușcărie.

Intelectualii care au ajuns la pușcărie au ajuns acolo nu fiindcă erau intelectuali, ci fiindcă erau dușmani ai poporului, mai ales criminali legionaro-fasciști, dar și exponenți ai partidelor reacționare burghezo-moșierești antisocialiste și antiprogresiste. Intelectualii progresiști nu au făcut niniun minut de pișcărie, nici Parhon, nici Sadoveanu, nici Ana Aslan, nimeni. 

La fel, preoții care au ajuns la pușcărie nu au ajuns fiindcă erau preoți, ci fiindcă erau legionari sau fiindcă erau moșieri sau chiaburi oponenți ai cooperativizării, dornici să-și păstreze moșiile și privilegiile de clasă. Iar oponenții naționalizării și cooperativizării au ajuns de asemenea în mod corect la pușcărie, deoarece așa prevedeau actele normative în baza cărora se înfăptuiau naționalizarea și cooperativizarea: că oponenții sunt pedepsiți cu închisoarea, munca silnică, degradarea civică și confiscarea averii. Deci nu s-a făcut nimic abuziv: s-au aplicat legile în vigoare așa cum erau. Deci toți erau vinovați de ceva, nimeni nu a ajuns în pușcărie degeaba.

9. Un pas important spre marea transformare socialistă a României a fost realizat la 11 Iunie 1948, când a avut loc intrarea în vigoare a Legii nr. 119/1948, prin care s-a înfăptuit naționalizarea industriei și astfel, prin desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție, s-a trecut la modul de producție socialist, prin eliminarea diferențelor de avere eliminându-se antagonismul de clasă și exploatarea omului de către om. În mod just, legea prevedea pedepse cu închisoarea, munca silnică și confiscarea averii pentru toți acei dușmani ai poporului care se opuneau naționalizării, adică binelui colectiv al întregului popor.

10. În mod similar, prin Decretul nr. 83/ 2 Martie 1949, s-a trecut la cooperativizarea agriculturii, prin care se desființa proprietatea funciară chiaburo-moșierească și înființau GASurile și GACurile, adică viitoarele IASuri și CAPuri, după modelul superior sovietic de tip colhoznic. Astfel, s-au creat premisele trecerii la agricultura modernă, mecanizată, eficientă, pe suprafețe mari, pe toate ogoarele patriei noastre socialiste. Toți bandiții, criminalii legionaro-fasciști, speculanții, chiaburii (culacii), uneltitorii contra ordinii sociale care doreau menținerea averilor lor și a privilegiilor lor de clasă, toți dușmanii poporului care se opuneau cooperativizării agriculturii și îi îndemnau pe țărani la răzmeriță erau pedepsiți conform acestui decret, pe bună dreptate, cu închisoarea, munca silnică și confiscarea averii.

11. În plan cultural, cel mai important eveniment a avut loc la 20 octombrie 1944, dată ce avea să devină Ziua Prieteniei Româno-Sovietice: înființarea Asociației Române pentru Legături cu Uniunea Sovietică (ARLUS) de către un grup de intelectuali progresiști, la inițiativa tovarășului acad. prof. dr. C.I. Parhon, cu sprijinul tovarășei Anei Pauker și a celorlalți tovarăși cu funcții înalte în Partid și în stat la vremea aceea. Această organizație culturală avea să fie recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică prin Legea nr. 36/1948 și avea să ajungă să numere peste 150.000 membri, reunind elita intelectuală progresistă a vremii, nume ilustre ale științei, culturii și artei din România acelor vremuri. Deci iată, de mai bine de 25 de ani se tot încearcă a ni se băga pe gât o minciună uriașă, cum că regimul socialist ar fi persecutat intelectualitatea, când de fapt dimpotrivă, abia atunci a putut să se dezvolte adevărata intelectualitate, cea progresistă, de stânga, reprezentată de nume sonore precum acad. prof. dr. C.I. Parhon, reputat medic endocrinolog și psihiatru, savant de largă recunoaștere internațională, comunist convins și prosovietic convins încă din fragedă tinerețe; scriitorii Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Mihai Beniuc, A. Toma, Dan Deșliu, Nina Cassian, Maria Banuș, Alexandru Sahia, Titus Popovici, Aurel Baranga etc.; reputații matematicieni Simeon Stoilov, Solomon Marcus, Grigore Moisil, Dimitrie Pompeiu, medicii Dimitrie Bagdasar și Florica Bagdasar, C.I. Parhon, Ana Aslan, Simion Oieriu, Ștefan Milcu, psihologul și logicianul Athanasie Joja, sociologul Gh. Vlădescu-Răcoasa, academicienii Tudor Vianu și Mihail Ralea, biologul Traian Săvulescu, istoricii Petre Constantinescu-Iași și Andrei Oțetea, filosoful și scriitorul Ion Ianoși, pictorul Camil Ressu, actorii Dina Cocea și Radu Beligan și mulți, foarte mulți alți oameni de știință, cultură și artă, intelectuali de mare valoare, de fapt adevărata elită intelectuală socialistă și progresistă a României.

12. Această organizație culturală a avut meritul deosebit de a fi creat Biblioteca Centrală ARLUS, cu filiale în toate orașele mari ale României, o contribuție benefică la culturalizarea întregului popor.

13. Tot prin ARLUS, s-a mai făcut un lucru foarte bun: s-a înființat Editura "Cartea Rusă", unde se traduceau în limba română și se editau cărți din autorii ruși și sovietici, dar se editau și autori români progresiști; de asemenea, se traduceau în limba română și se editau și mari capodopere ale literaturii universale.

14. Alt lucru foarte bun a fost și crearea lanțului de librării "Cartea Rusă" în toate orașele mari ale țării, prin care se făcea vânzarea de carte bună și ieftină, accesibilă întregului popor.

15. Un proces de o importanță deosebită a început în acei ani: luminarea poporului, atât la sensul propriu, prin Planul Național de Electrificare, după model sovietic, cât și la sensul figurat, prin alfabetizarea și culturalizarea oamenilor muncii de la orașe și sate. Electrificarea a constituit baza creării unei industrii moderne și a unei agriculturi competitive, iar alfabetizarea și facillizarea accesului popular la învățământ, știință și cultură a constituit baza progresului tehnico-științific și cultural în țara noastră și în același timp fundamentul creării omului nou, progresist, educat în spiritul ideologiei sănătoase marxist-leniniste, care va contribui la făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate și la înaintarea României spre comunism.

Prin urmare, socialismul este exact contrariul la ceea ce se minte azi că ar fi fost. Socialismul a fost un regim legitim, care s-a instaurat prin voința majorității covârșitoare a poporului cu drept de vot, exprimată liber și democratic la 19 Noiembrie 1946. A fost un regim care avea drept obiectiv principal binele colectiv al întregului popor prin eliminarea antagonismului de clasă și a exploatării omului de către om și crearea economiei de stat planificate bazate pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție și făurirea societății socialiste multilateral-dezvoltate, bazate pe unitatea, solidaritatea și buna colaborare a tuturor categoriilor de oameni ai muncii de la orașe și sate, eliminarea privilegiilor de clasă și crearea de drepturi și libertăți democratice garantate prin Constituție pentru întregul popor. Bunicii și părinții noștri au construit România cea nouă și au iubit-o, au fost mândri de ea și au trăit fericiți în ea și au dorit acest lucru și pentru noi, cei mai tineri, care, atunci în socialism, am avut o copilărie fericită și lipsită de griji prin grija Partidului și Statului, însă acum, din păcate, nu mai avem parte de toate bucuriile și binefacerile socialismului de odinioară de care au beneficiat generațiile anterioare.

Ar trebui să le crape obrazul de rușine celor care azi, condamnând comunismul și voind să-l interzică la indicațiile puterilor imperialiste, de fapt batjocoresc voința legitimă și liber exprimată a poporului român stăpân pe propriu-i destin în anii socialismului democratic și în același timp întinează memoria, munca, lupta și jertfa tuturor  oamenilor de valoare pe care i-a dat România Socialistă, adevărata elită intelectuală a țării.

Astăzi este de datoria noastră, a tinerilor intelectuali, să-i urmăm pe acești oameni minunați, exemple pozitive pentru noi, să le continuăm munca și lupta și să criticăm de pe pozițiile firești, științifice, marxist-leniniste orice concepții retrograde burghezo-moșierești a pseudointelectualilor de azi (Tismăneanu, Patapievici, Cărtărescu, Doina Cornea, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, etc. etc.), care se erijează în false elite și în falși conducători spirituali și orice tentativă a lor de a ne rescrie istoria și de a perverti adevăratele valori ale poporului muncitor, care sunt valorile socialismului luminat. Ei încearcă să ne prostească pe noi, poporul, cum că socialismul/ comunismul ar fi fost ceva rău și că de asta ar fi eșuat în 1989 în toată Europa de Est. Însă comunismul nu a existat, fiindcă nicio țară, nici măcar URSS, nu ajunsese încă la acea etapă de dezvoltare; toate țările socialiste erau în socialism și abia se pregăteau pentru înaintarea spre comunism; de asemenea, rău nu a fost și nu este socialismul internaționalist, ci rele sunt abaterile de la el, adică deviaționismele și exact aceste deviaționisme sunt cele care au căzut în decembrie 89. Ceaușismul este un exemplu de abatere, de deviaționism, de trădare a cauzei și de întinare a idealurilor socialismului democratic.

Tocmai de aceea, o condamnare a totalitarismului deviaționist-ceaușist de către Băsescu, Tismăneanu et comp de asemenea nu mai era și nu este necesară, deoarece ea a fost făcută deja, și anume de tovarășul Ion Iliescu, chiar în decembrie 89, de pe adevăratele poziții marxist-leniniste, când spunea poporului întreg despre clanul Ceaușescu că erau niște "conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleși ai poporului, s-au autointitulat comuniști. Ei n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului științific; au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară!" Aceasta este prima și singura condamnare autentică a clanului Ceaușescu și a regimului lor deviaționist, pseudosocialist și criptocapitalist atât de dăunător României și poporului român.

Ceaușescu s-a făcut cu adevărat vinovat de genocid și de subminarea economiei naționale, iar procesul de la Târgoviște a fost corect, sentința a fost justă, pedeapsa a fost meritată, iar executarea sentinței a fost spre binele României și al întregului popor. Însă ce nu s-a spus la procesul de la Târgoviște și nu s-a inclus în sentință este uzurparea ordinii sociale de care se face vinovat Ceaușescu și politica externă antisovietică proimperialistă pe care a promovat-o, deci relațiile cu puterile imperialiste, mai ales USA, creditele luate de la organismele imperialiste FMI și Banca Mondială pentru care poporul a plătit cu ani grei de penurie de alimente, foamete, frig, întuneric, cozi la aproape orice, cartele la alimentele de bază și rații alimentare insuficiente, lipsuri și nevoi și cea mai cruntă mizerie; nicăieri în țările cu adevărat socialiste, fidele URSS, nu a fost așa ceva; nici în R. D. Germană, nici în R. S. Cehoslovacă, nici în R. P. Ungară, nici în R.P. Bulgară nu vedeai rafturi goale în alimentări, nu vedeai știfturi în magazine, ci produse de foarte bună calitate, care rivalizau cu cele occidentale, niciunde nu se lua apa caldă și rece, lumina și căldura ca la noi în România ceaușistă deviaționistă, antisovietică, proimperialistă, pseudosocialistă și criptocapitalistă.

Toate aceste țări socialiste fidele URSS au asigurat popoarelor de acolo un nivel de trai ridicat, în timp ce în România lui Ceaușescu nivelul de trai al poporului nu numai că nu a progresat, ci a regresat văzând cu ochii; nici măcar după mult trâmbițata plată a datoriei externe, nici atunci nu s-a văzut o îmbunătățire a nivelului de trai în România. Toate țările cu adevărat socialiste s-au bucurat de sprijin intens din partea Uniunii Sovietice, în timp ce România deviaționistă, prin politica antisovietică a lui Ceaușescu, a fost privată de acest sprijin pe toate planurile; prin urmare, antisovietismul a fost ceva rău, dăunător României, dezvoltării și prosperității ei și bunăstării poporului român.

Tocmai de aceea, nu trebuie pus semnul "=" ("egal") între socialismul autentic marxist-leninist prosovietic și internaționalist pe de o parte și ceaușismul deviaționist ultranaționalist, antisovietic, proimperialist, pseudosocialist și criptocapitalist pe de altă parte cum vor astăzi dușmanii poporului și tocmai de aceea nu trebuie interzise partidele comuniste în România, cu atât mai mult cu cât ele nu sunt interzise în nicio țară europeană cu democrație autentică. Iată mai jos o listă a principalelor partide roșii, adică socialiste, comuniste și muncitorești, care toate activează legal în țările Europei:

Deutsche Kommunistische Partei (DKP) - Partidul Comunist German - Germania

Die Linke (Die Linkspartei) - Partidul Stângii - Germania

Kommunistische Partei Deutschlands (KPD) - Partidul Comunist din Germania

Marxistisch-Leninistische Partei Deutschlands (MLPD) - Partidul Marxist-Leninist din Germania

Kommunistische Partei Österreichs (KPÖ) - Partidul Comunist din Austria

Marxistisch-Leninistische Partei Österreichs (MLPÖ) - Partidul Marxist-Leninist din Austria

Parti communiste français (PCF) - Partidul Comunist Francez - Franta

Nouveau Parti anticapitaliste (NPA) - Noul Partid Anticapitalist - Franța

Lutte Ouvrière (LO) - Partidul Lupta Muncitorească - Franța

Partei der Arbeit der Schweiz (PdA, fr. Parti suisse du Travail, PST, it. Partito Operaio e Popolare, POP, ret. Partida svizra da la Lavur, PSdL) - Partidul Muncii din Elveția

Alternative Linke (fr. La Gauche, it. La Sinistra) - Alternativa Stângă - Elveția

Les Communistes (Parti communiste genevois, ger. Die Kommunisten) - Partidul Comunist din Cantonul Geneva, Elveția

Danmarks Kommunistiske Parti (DKP) - Partidul Comunist din Danemarca

Suomen kommunistinen puolue (SKP) - Partidul Comunist din Finlanda

Vasemmistoliitto - Uniunea Stangii din Finlanda

Norges Kommunistiske Parti (NKP) - Partidul Comunist Norvegian - Norvegia

Kommunistische Partij (KP) - Partidul Comunist - Belgia partea flamandă

Parti Communiste (PC) - Partidul Comunist - Belgia partea valonă

Nieuwe Communistische Partij van Nederland (NCPN) - Noul Partid Comunist din Țările de Jos - Olanda

Kommunistesch Partei Lëtzebuerg (ger. Kommunistische Partei Luxemburgs, fr. Parti communiste luxembourgeois) (KPL) - Partidul Comunist din Luxemburg

Partito Comunista Italiano (PCI) - Partidul Comunist Italian - Italia

Partito della Rifondazione Comunista (PRC) - Italia

Partito Comunista dei Lavoratori (PCL) - Partidul Comunist al Muncitorilor - Italia

Partito dei Comunisti Italiani (PdCI) - Partidul Comuniștilor Italieni - Italia

Rifondazione Comunista Sammarinese (RCS) - Partidul Reconstrucției Comuniste - Republica San Marino

Partido Comunista Português (PCP) - Partidul Comunist Portughez - Portugalia

Bloco de Esquerda (BE) - Blocul Stângii - Portugalia

Partido Comunista de España (PCE) - Partidul Comunist din Spania

Izquierda Unida (IU) - Stânga Unită - Spania

Esquerra Unida i Alternativa (EuiA) - Spania partea catalană

Communist Party of Britain - Partidul Comunist Britanic - UK

Communist Party of Great Britain (Marxist-Leninist) (CPGB-ML) - Partidul Comunist al Marii Britanii (Marxist-Leninist) - UK

Communist Party of Ireland (CPI; irish: Páirtí Cumannach na hÉireann) - Partidul Comunist din Irlanda

Özgürlük ve Dayanışma Partisi (ÖDP) - Partidul Libertatii si Solidaritatii din Turcia

Κομμουνιστικό Κόμμα Ελλάδας (KKE) - Partidul Comunist din Grecia

SYRIZA - Coaliţia Stângii Radicale din Grecia

Anorthotiko Komma Ergazomenou Laou (AKEL) - Cipru

Българска социалистическа партия - Partidul Socialist Bulgar - Bulgaria

Komunistyczna Partia Polski (KPP) - Partidul Comunist Polonez - Polonia

Komunistická strana Čech a Moravy (KSČM) - Partidul Comunist din Cehia și Moravia - Cehia

Komunistická strana Slovenska (KSS) - Partidul Comunist Slovac - Slovacia

Partija rada (PR, Партија Рада) - Partidul Muncii - Serbia