Încercați să simplificati procedurile birocratice pentru a eficientiza protecția arilor protejate

Introducerea literei d) la articolul 6 extinde nejustificat aria de excepții de la regimul de protecție, întrucât situația propusă – „asigurarea accesului comunității la serviciile publice” – nu se regăsește printre motivele limitative prevăzute de articolul 16 din Directiva Habitate. Formularea este vagă și larg interpretabilă, riscând să permită intervenții care nu îndeplinesc criteriul de „motive cruciale de interes public major” și care pot afecta în mod direct obiectivele de conservare ale ariilor naturale protejate. Directiva stabilește un cadru strict al derogărilor, permis doar atunci când nu există alternative satisfăcătoare și numai pentru scopuri expres prevăzute, precum protecția naturii, sănătatea și siguranța publică sau situații de importanță majoră. Introducerea unei noi categorii, neprevăzută în legislația europeană, ar reprezenta o încălcare a obligațiilor României și ar crea riscul autorizării unor proiecte cu impact negativ asupra habitatelor, ceea ce poate conduce inclusiv la declanșarea unor proceduri de infringement. De altfel, in prezent legea permite ca în zonele de dezvoltare durabilă, unde există locuințe, să se deruleze de activități de construcții și investiții, deci este permisă dezvoltarea de activități de servicii publice, atât timp cât acestea respectă criterii de durabilitate și urmează procedurile de avizare. 2. Cu privire la modificarea propusa de art. 8 alin. 2 (2) Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată se pot face din iniţiativa oricărei persoane fizice sau juridice care justifică un interes public legitim şi se înaintează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în vederea promovării actului nomativ de desemnare a acestora.
introducerea obligației de a justifica un „interes public legitim” pentru a propune instituirea unei arii protejate creează ambiguitate juridică și procedurală, deoarece termenul nu e definit și lasă spaţiu larg pentru interpretări discreţionare. În practică aceasta poate descuraja iniţiativele societăţii civile, ale cercetătorilor sau ale proprietarilor bine intenționaţi (care până acum puteau semnala valori naturale) şi poate transforma un mecanism participativ într-o barieră birocratică — exact când protecția naturii are nevoie de detectare şi semnalare cât mai largă. Mai mult, scopul instituirii ariilor protejate este, prin definiţie, de interes public; criteriile științifice de desemnare şi avizele (inclusiv cele ale Academiei) sunt instrumentele adecvate pentru a verifica caracterul public şi valoarea propunerilor, fără a impune o condiţie vagă care să restricţioneze accesul. Dacă scopul legiuitorului este totuși să filtreze propunerile lipsite de seriozitate, soluţia recomandabilă este să se precizeze criterii obiective şi raportabile (de ex. documentaţie minimală: descriere ştiinţifică sumară, dovada consultării comunităţii locale, studii/observaţii relevante sau susţinere instituţională) sau să se prevadă un mecanism administrativ clar (ex.: procedură preliminară de evaluare a admisibilităţii) — în loc să rămână la un sintagm vag. Astfel se menţine accesibilitatea şi participarea largă, dar se reduc propunerile nefondate şi se păstrează integritatea procesului de desemnare.