Lista opiniilor exprimate pentru propunerea legislativă
L43/2026 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Data Start interval
Data Sfărșit interval
De la:
Text:
Numar de înregistrare al opiniei:

Nr.ProiectOpinie (click pentru sortare după dată)
1 L43/2026
Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Număr de înregistrare: 31
Vizibil: Da
Data de postare a opiniei: 03.01.2026 16:24:00
De la: WWF Romania
Textul opiniei:
În contextul inițiativei legislative aflate în dezbatere, dorim să subliniem că aceasta se bazează pe un raport sintetic al unui studiu genetic care, în forma actuală, nu are valoare științifică suficientă pentru fundamentarea deciziilor de management. Pentru ca un astfel de studiu să constituie o bază solidă, este necesar ca acesta să fie publicat într-o revistă științifică recenzată sau să treacă printr-un audit extern independent. Din analiza raportului, reiese că există limitări majore, printre care: - extrapolarea rezultatelor se bazează strict pe probele colectate aparent în 2023, din care au reieșit 4.326 de exemplare unice; - lipsa detaliilor privind panoul de markeri, rata de succes pe locus și erorile de genotipare; - absența hărților de acoperire și a analizei de reprezentativitate; - lipsa intervalelor de încredere și a testelor de robustețe; - lipsa totală de transparență în ceea ce privește colectarea, analizarea și interpretarea probelor. Având în vedere aceste aspecte, considerăm că raportul nu poate fi utilizat ca bază unică pentru stabilirea cotelor de extracție sau pentru zonarea teritorială. Solicităm ca, înainte de adoptarea oricărei decizii politice, să fie publicat raportul complet, incluzând detalii metodologice și analize statistice, pentru a permite o evaluare riguroasă a credibilității datelor. De asemenea, este esențial ca studiul să fie supus recenzării de către o revistă de specialitate și/sau unui audit extern independent. Această abordare este necesară pentru a asigura transparența, fundamentarea științifică și credibilitatea procesului decizional.



Go to top