print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 22 septembrie 2021

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI (se susțin la sediul Senatului) 09:30 10:30
DECLARAȚII POLITICE (se susțin la sediul Senatului) 10:30 11:30
Lucrări în PLENUL SENATULUI  (la sediul Senatului și online) 12:00
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

- Vot final asupra L278/2021


        I.   ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI (orele 9,30 – 10,30

       II.   DECLARAȚII POLITICE (orele 10,30 – 11,30)

      III.    INIȚIATIVE LEGISLTIVE

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L278/07.07.2021 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.
(termen de adoptare tacită: 24.09.2021)
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
   Comisia pentru sănătate
                          Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
(dezbateri și vot asupra inițiativei legislative)
 

Adoptat
2 L308/17.08.2021 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2021 pentru modificarea art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect.
(termen de adoptare tacită: 27.09.2021)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

3 L254/28.06.2021 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
(termen de adoptare tacită: 07.10.2021)                                                                           
Comisie fond: Comisia pentru sănătate
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
(retrimitere la comisie)
 

4 L262/28.06.2021 Propunerea legislativă pentru completarea art. 456 alin. (2) din Legea 227 din 2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 07.10.2021)                                                                           
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de respingere (+ amendament respins)
Caracterul legii: ordinară
 

5 L343/01.09.2021 Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2000 privind organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical.
(termen de adoptare tacită:15.10.2021)
Comisie fond: Comisia pentru sănătate
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
(retrimitere la comisie)
 

6 L360/01.09.2021 Propunerea legislativă privind declararea zilei de 24 iunie ”Ziua Iei”.
(termen de adoptare tacită:15.10.2021)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

7 b414/17.09.2021 Aprobarea  procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative.
  • Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. 


8 b415/17.09.2021 Aprobarea  procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative.
  • Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar.


9 b222/25.05.2021 Aprobarea  procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative.
  • Propunerea legislativă privind interzicerea discriminării pe motiv de vaccinare. 


Go to top