print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 11 octombrie 2023

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
Lucrări în PLENUL SENATULUI   10:00
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)
Ora Guvernului – Dezbateri politice cu participarea ministrului apărării naționale, domnul Angel Tîlvăr, la solicitarea Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România 11:30
ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI ȘI RĂSPUNSURI  12:00 13:00
DECLARAȚII POLITICE  13:00 14:00


I.   Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege

# P.L. Descriere Rezoluție
1 Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 16 – 21 octombrie 2023.
 

II.   Inițiative legislative și documente europene

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L4/10.01.2023
Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. reexaminare/08.08.2023 (Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 467/02.08.2023)
Comisie fond:  Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                          Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                          Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
                          Comisia pentru constituţionalitate
                          Raport de admitere cu amendamente admise (+amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
2 L532/05.09.2023 Propunerea legislativă privind completarea art. 141 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.    
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială                           
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

3 L537/05.09.2023 Propunerea legislativă privind completarea Legii - cadru nr.153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.  
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

4 L436/10.07.2023
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice şi pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului. – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 16.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                            Comisia pentru administraţie publică
                            Comisia pentru cultură şi media                          
                            Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
 


5 L507/05.09.2023 Propunerea legislativă pentru creșterea salariilor cadrelor didactice.                 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială                          
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

6 L486/05.09.2023 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

7 L535/05.09.2023 Propunerea legislativă privind declararea zilei de 15 iulie - ”Ziua Mărcii Poștale Românești”. - procedură de urgență       
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

8 L506/05.09.2023
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală. - procedură de urgență
 (termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară


9 L463/05.09.2023
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2023 privind prorogarea unor termene în domeniul urbanismului și al construcțiilor. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

10 L464/05.09.2023 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2023 privind prorogarea termenului prevăzut la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru mediu
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

11 L457/05.09.2023 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2023 pentru completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru cultură şi media
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

12 L453/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru sănătate
                         Raport de admitere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

13 L456/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2023 pentru modificarea art. 942 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru sănătate
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

14 L469/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2020 privind prevenția şi depistarea precoce a diabetului. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru sănătate                          
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
 

15 L470/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2023 pentru modificarea Legii nr. 152/2020 privind organizarea şi finanţarea serviciilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor.  
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru sănătate                          
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară


16 L472/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea și completarea altor acte normative.  
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru sănătate                           
                         Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

17 L455/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2023 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale
                          Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                          Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

18 L460/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2023 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind utilizarea contribuţiei de solidaritate instituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie.  
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale
                         Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

19 L458/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                          Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital                           
                          Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

20 L462/05.09.2023
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/2023 privind unele măsuri bugetare. 
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

21 L471/05.09.2023
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.  
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică                          
                         Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

22 L517/05.09.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.  - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

23 L538/05.09.2023 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

24 L496/05.09.2023 Propunerea legislativă  pentru modificarea art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

25 L489/05.09.2023 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi.
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

26 L495/05.09.2023 Propunerea legislativă privind modificarea anexei nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 19.10.2023)
Comisie fond: Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

27 L754/28.11.2022 Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. - reexaminare/09.08.2023 (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.286/24.05.2023)– procedură de urgență
Comisie fond: Comisia pentru constituţionalitate
                         Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Raport de respingere (a legii)
Caracterul legii: organică

28 L301/22.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor – procedură de urgență
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

29 L198/11.04.2023 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. – adoptată de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

30 L469/01.11.2021 Propunerea legislativă privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.  – respinsă de Camera Deputaţilor - procedură de urgență
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Comisia pentru cultură şi media
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

31 L663/31.10.2022 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011. – respinsă de Camera Deputaţilor
Comisie fond:  Comisia pentru învățământ
                          Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

32 L703/14.11.2022 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învățământ
                          Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

33 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre a Propunerii de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind acordarea de licențe obligatorii pentru gestionarea crizelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 816/2006 – COM(2023) 224 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 224.pdf
34 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre a Propunerii de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1466/97 al Consiliului – COM(2023) 240 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 240.pdf
35 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre a Propunerii de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1467/97 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv – COM(2023) 241 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 241.pdf
36 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre a Propunerii de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a DirectiveI(2014) 59/UE și a Regulamentului (UE) nr.806/2014 în ceea ce privește anumite aspecte ale cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile – COM(2023) 229 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 229.pdf
37 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE2019(943) și (UE2019(942) , precum și a Directivelor (UE2018(2001) și (UE2019(944) în vederea îmbunătățirii organizării pieței energiei electrice a Uniunii - COM(2023) 148 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 148.pdf
38 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 în ceea ce privește modernizarea documentului cu informații esențiale. - COM(2023) 278 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 278.pdf
39 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2014/65/UE și (UE2016(97) în ceea ce privește normele Uniunii de protecție a investitorilor de retail. - COM(2023) 279 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 279.pdf
40 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind transparența și integritatea activităților de rating de mediu, social și de guvernanță (ESG). - COM(2023) 314 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 314.pdf
41 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a DirectiveI(2014) 49/UE în ceea ce privește domeniul de aplicare al protecției depozitelor, utilizarea fondurilor schemelor de garantare a depozitelor, cooperarea transfrontalieră și transparența. - COM(2023) 228 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene  

Fişier COM 228.pdf
42 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 în ceea ce privește măsurile de intervenție timpurie, condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție și finanțarea măsurilor de rezoluție. - COM(2023) 226 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 226.pdf
43 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a DirectiveI(2014) 59/UE în ceea ce privește măsurile de intervenție timpurie, condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție și finanțarea măsurilor de rezoluție. - COM(2023) 227 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 227.pdf
44 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE2017(852) al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind mercurul în ceea ce privește amalgamul dentar și alte produse cu adaos de mercur care fac obiectul unor restricții de fabricație, import și export. - COM(2023) 395 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 395.pdf
45 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Deciziei (UE2017(1324) în ceea ce privește continuarea participării Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) în cadrul programului Orizont Europa. - COM(2023) 359 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 359.pdf
46 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a DirectiveI(2005) 35/CE privind poluarea cauzată de nave și introducerea unor sancțiuni, inclusiv sancțiuni penale, pentru infracțiunile de poluare. - COM(2023) 273 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 273.pdf
47 Proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate şi proporţionalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1406/2002. - COM(2023) 269 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 269.pdf
48 Proiect de hotărâre privind consultarea parlamentelor naţionale conform Protocolului nr.1 din Tratatul de la Lisabona:
  • Proiect de hotărâre referitoare Ia Semestrul European 2023 - pachetul de primăvară:
    • COM(2023) 600 final - Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții - Semestrul European 2023 - pachetul de primăvară
    • COM(2023) 599 final - Propunere de Decizie a Consiliului privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre
    • SWD (2023) 623 final - Document de lucru al Serviciilor Comisiei - Raportul de țară din 2023 privind România care însoțește documentul Recomandare de Recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al României pentru 2023 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2023
    • COM (2023) 623 final - Recomandare de Recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al României pentru 2023 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2023
Raport: Comisia pentru afaceri europene  

Fişier Semestrul European 2023.pdf

III.  VOT FINAL (inițiative legislative cu caracter ordinar)

IV.  ORA GUVERNULUI

# P.L. Descriere Rezoluție
1 Dezbateri politice cu participarea ministrului apărării naționale, domnul Angel Tîlvăr, la solicitarea Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România

V.   ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI ȘI RĂSPUNSURI 

VI.  DECLARAȚII POLITICE 

Go to top