print copy

Ordinea de zi
Plen
din 03 februarie 2005

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI 09:00


# P.L. Descriere Rezoluție
1 Probleme organizatorice (orele 9,00 – 9,30) • Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 7 – 12 februarie 2005.

2 Validarea mandatului de senator al domnului TOMA ION. Raport : Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări - Se supune la vot raportul Comisiei juridice

3 ŞEDINŢĂ SOLEMNĂ - Depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către senatorul validat.

4 Notă privind Scrisoarea Preşedintelui României referitoare la participarea României la misiunea ONU în Afganistan şi la operaţiunea „ALTHEA”, precum şi la modificarea condiţiilor privind suportarea cheltuielilor naţionale în cadrul forţei de protecţie a misiunii ONU din Irak.

5 Constituirea comisiilor de mediere la următoarele proiecte de lege: - Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2003 privind finalizarea procesului de privatizare la Societatea Comercială TEPRO – S.A. Iaşi. - Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. - Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret.

6 Proiect de lege pentru care termenul de 45 de zile prevăzut de art. 75, alin.2 din Constituţie s-a împlinit şi care se consideră adoptat, urmând a fi trimis la Camera Deputaţilor : - Proiectul de lege pentru completarea art. 7 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii.

7 Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România şi Spania privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere ale cetăţenilor români şi spanioli, în scopul preschimbării, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 2004. (articol unic) - adoptat de Camera Deputaţilor (L804/29.11.2004) Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională Caracterul legii: ordinară

8 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor. (articol unic + Ordonanţă (4 articole)) (L812/06.12.2004) Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională Caracterul legii: ordinară

9 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului. (articol unic + Ordonanţă (articol unic, cu 8 modificări)) (L783/29.11.2004) Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională Caracterul legii: organică

10 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2004 pentru modificarea alin. (8), al art. 8 din Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. (articol unic + Ordonanţă (articol unic, cu o modificare)) (L785/29.11.2004) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret Caracterul legii: ordinară

11 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior. (articol unic, cu 8 modificări) - adoptat de Camera Deputaţilor (L414/17.09.2002) – continuare – raport de respingere Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret Caracterul legii: ordinară

12 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului. ( (articol unic, cu o modificare) - adoptat de Camera Deputaţilor (L658/29.11.2004) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

13 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2004 pentru modificarea titlului Capitolului II din anexa nr. Ib la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu o modificare)) (L789/29.11.2004) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

14 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu 2 modificări)) (L813/06.12.2004) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

15 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004 pentru modificarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidentele de muncă şi boli profesionale. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu 24 modificări)) (L824/29.12.2004) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

16 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială. (articol unic + Ordonanţă (3 articole, cu 17 modificări)) (L826/29.12.2004) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

17 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al României. (2 articole, cu o modificare) (L700/20.10.2004) – raport de respingere Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: ordinară

18 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2004 pentru modificarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală. (articol unic + Ordonanţă (articol unic, cu o modificare)) (L802/29.11.2004) Raport: Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi silvicultură Caracterul legii: ordinară

19 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2004 privind trecerea Teatrului Naţional din Craiova în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. (articol unic + Ordonanţă (4 articole)) (L778/29.11.2004) Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: ordinară

20 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2004 privind trecerea Teatrului Naţional din Târgu-Mureş în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. (articol unic + Ordonanţă (5 articole)) (L821/29.12.2004) Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: ordinară

21 Proiectul de lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional. (propunere legislativă) (6 articole + 8 anexe) - adoptat de Camera Deputaţilor (L544/10.11.2004) – o nouă dezbatere Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: ordinară

22 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2005 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin. (1) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 46/2004 pentru modificarea art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere. (articol unic + Ordonanţă (articol unic)) (L4/24.01.2005) Raport: Comisia economică Caracterul legii: ordinară

23 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi. (articol unic, cu 2 modificări) - adoptat de Camera Deputaţilor (L756/10.11.2004) Raport: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului Caracterul legii: organică

24 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2004 privind contractarea împrumuturilor externe de la instituţii financiare internaţionale pentru Programul de reabilitare a infrastructurii din oraşele mici şi mijlocii (SAMTID). (articol unic + Ordonanţă (3 articole)) (L796/29.11.2004) Raport: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului Caracterul legii: organică

25 Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale. (propunere legislativă) (2 articole, cu 2 modificări) - adoptat de Camera Deputaţilor (L751/10.11.2004) – raport de respingere Raport: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului Caracterul legii: organică

Go to top