print copy

Ordinea de zi
Plen
din 02 martie 2006

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI 09:00 13:00


# P.L. Descriere Rezoluție
1 Probleme organizatorice - Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6 – 11 martie 2006. - Aprobarea prelungirii termenului de dezbatere a propunerii legislative referitoare la Legea Lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist şi ale aparatului represiv al Partidului Comunist Român. (L642/16.11.2005)

2 Notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.

3 Aprobarea retragerii propunerii legislative privind aprobarea unor măsuri financiare pentru societăţile comerciale din industria berii. (L764/21.12.2005)

4 Proiectul de lege privind statutul personalului de probaţiune. (82 articole) (L11/02.02.2006) prioritate integrare Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: ordinară

5 Propunerea legislativă pentru modificarea art.7, alin.4 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999. (articol unic, cu o modificare) (L638/16.11.2005) (termen adoptare tacită: 16.03.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: ordinară

6 Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. (L302/19.12.2005) – reexaminare prioritate integrare Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

7 Propunerea legislativă privind unele măsuri de protecţie a minorilor. (11 articole) (L647/16.11.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 16.03.2006) Raport: Comisia pentru egalitatea de şanse Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

8 Propunerea legislativă pentru completarea art. 43 din Legea nr. 58/1998 Legea bancară, modificată şi completată prin Legea nr. 485/2003. (articol unic, cu o modificare) (L659/16.11.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 16.03.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

9 Propunerea legislativă pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de Radiodifuziune şi a Hotărârii Guvernului nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de Televiziune. (11 articole + anexă) (L644/16.11.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 16.03.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

10 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare. (articol unic + Ordonanţă (articol unic, cu 5 modificări)) (L66/02.02.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

11 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2006 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru anul 2006. (articol unic + Ordonanţă (4 articole)) (L25/02.02.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

12 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Legii nr. 254/2002 privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului. (2 articole) (L719/07.12.2005) (termen adoptare tacită: 10.04.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului Caracterul legii: ordinară

13 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2006 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, în domeniul asigurărilor sociale. (articol unic + Ordonanţă (8 articole)) (L31/02.02.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

14 Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi. (3 articole, cu 193 modificări) (L549/12.10.2005) – procedură de urgenţă – vot pe raport şi vot final prioritate integrare (termen adoptare tacită: 08.03.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

15 Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie. – adoptat de Camera Deputaţilor (L600/28.02.2006) – reexaminare prioritate integrare Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

16 Propunerea legislativă privind autorizarea interceptării comunicaţiilor în activităţile de realizare a securităţii naţionale. (60 articole) (L562/12.10.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 08.03.2006) Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională Caracterul legii: organică

17 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor. (articol unic + Ordonanţă (4 articole, cu 126 modificări)) (L67/02.02.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: organică

18 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare. (5 articole, cu 135 modificări) (L725/07.12.2005) – procedură de urgenţă – raport de respingere (termen adoptare tacită: 10.04.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: organică

19 Proiectul de lege privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale. (8 articole + 2 anexe) (L172/08.02.2006) prioritate legislativă a Guvernului Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

20 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. (articol unic, cu 10 modificări) (L201/08.02.2006) – raport de respingere Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

21 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială. (articol unic, cu o modificare) (L780/21.12.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 20.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

22 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei, în vederea creşterii eficienţei consumului, siguranţei şi calităţii vieţii. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu 3 modificări)) (L53/02.02.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

23 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică. (articol unic + Ordonanţă (31 articole + 24 anexe)) (L33/02.02.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

24 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate. (articol unic + Ordonanţă (6 articole)) (L30/02.02.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

25 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. (articol unic + Ordonanţă (7 articole + 9 anexe)) (L34/02.02.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: ordinară

26 Propunerea legislativă pentru completarea art. 6 din Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă. (articol unic, cu o modificare) (L760/21.12.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 20.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

27 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.205/2005 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu o modificare) (L19/02.02.2006) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: ordinară

28 Propunerea legislativă pentru completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar. (articol unic, cu o modificare) (L714/07.12.2005) – procedură de urgenţă – raport de respingere (termen adoptare tacită: 10.04.2006) Raport: Comisia pentru sănătate publică Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

29 Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 187/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu 6 modificări)) (L56/02.02.2006) Raport: Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: ordinară

30 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2006 privind reglementarea unor măsuri fiscale din domeniul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. (articol unic + Ordonanţă (3 articole)) (L45/02.02.2006) Raport: Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: ordinară

31 Propunerea legislativă privind sprijinirea de către stat a producţiei de băuturi alcoolice distilate din fructe. (10 articole) (L756/21.12.2005) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 20.04.2006) Raport: Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: ordinară

32 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente. (articol unic + Ordonanţă (5 articole, cu 5 modificări)) (L24/02.02.2006) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

33 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. (articol unic + Ordonanţă (3 articole, cu 10 modificări)) (L40/02.02.2006) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

Go to top