print copy

Ordinea de zi
Plen
din 22 aprilie 2008

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI
- Dezbaterea proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi
09:00 13:00


# P.L. Descriere Rezoluție
1 Raportul Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României. - Se supune la vot. (se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi)

2 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". (articol unic + Ordonanţă (5 articole) (L147/19.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 22.04.2008) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: ordinară

3 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România. (articol unic + Ordonanţă (4 articole, cu 16 modificări)) (L5/05.02.2008) prioritate legislativă a Guvernului (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

4 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu o modificare + anexă)) (L12/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

5 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. (articol unic + Ordonanţă (3 articole)) (L13/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

6 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2007 şi pentru acordarea unor creşteri salariale pentru funcţionarii publici în anul 2008. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu 6 modificări + 6 anexe)) (L14/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

7 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. (articol unic + Ordonanţă (34 articole + 8 anexe)) (L15/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

8 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008. (articol unic + Ordonanţă (3 articole)) (L18/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

9 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2008 privind creşterile salariale care se vor acorda în anul 2008 controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi a României salarizaţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi. (articol unic + Ordonanţă (11 articole + 3 anexe)) (L19/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

10 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ. (articol unic + Ordonanţă (10 articole + 5 anexe)) (L20/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

11 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2008 privind nivelul salariilor de bază şi a altor drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar – veterinar. (articol unic + Ordonanţă (13 articole + 6 anexe)) (L21/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

12 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar. (articol unic + Ordonanţă (3 articole, cu 19 modificări + 10 anexe)) (L22/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

13 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 8 din Legea nr. 54/2003 sindicatelor. (articol unic, cu o modificare) (L114/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

14 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. (articol unic, cu o modificare) (L956/18.12.2007) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 06.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

15 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. (articol unic, cu o modificare) (L70/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

16 Propunerea legislativă privind instituirea pensiei de fidelitate pentru cercetătorii ştiinţifici din sistemul Academiei Române. (articol unic) (L111/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

17 Propunerea legislativă pentru completarea art. 80, alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (articol unic, cu o modificare) (L53/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

18 Propunerea legislativă privind modificarea Legii 19 din 17 martie 2000, privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cu modificările şi completările ulterioare. (articol unic, cu o modificare) (L82/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

19 Propunerea legislativă pentru completarea art. 5, alin. (1) pct. II din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. (articol unic, cu o modificare) (L100/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

20 Propunerea legislativă privind pensiile de supravieţuire. (5 articole) (L73/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

21 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (articol unic, cu 2 modificări) (L63/05.02.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

22 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2002 bibliotecilor. (articol unic, cu 2 modificări) (L87/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: ordinară

23 Propunerea legislativă privind salvarea memoriei radioului. (3 articole) (L130/12.02.2008) (termen adoptare tacită: 19.05.2008) Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: ordinară

24 Propunerea legislativă privind constituirea Rezervaţiei arheologice şi naturale Roşia Montană. (14 articole) (L62/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: ordinară

25 Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei nr. 43/30.01.2000, versiune consolidată în 15/07/2006 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional. (articol unic, cu 2 modificări) (L61/05.02.2008) (termen adoptare tacită: 13.05.2008) Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: organică

26 Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002. (propunere legislativă) (articol unic, cu 6 modificări) - adoptat de Camera Deputaţilor (L496/28.09.2005) – raport de respingere – continuare Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: organică

27 Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. (propunere legislativă) (63 articole + 3 anexe) - adoptat de Camera Deputaţilor (L341/11.04.2006) – raport de respingere Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: organică

28 Proiectul de lege pentru modificarea alineatului (3) al articolului 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. (propunere legislativă) (articol unic, cu o modificare) - adoptat de Camera Deputaţilor (L351/07.05.2007) – raport de respingere Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: organică

29 Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune nr. 41/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (propunere legislativă) (articol unic, cu 3 modificări) - adoptat de Camera Deputaţilor (L462/15.06.2007) – raport de respingere Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: organică

30 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (articol unic) – adoptat de Camera Deputaţilor (L551/06.12.2007) Raport: Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: organică

31 Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. (propunere legislativă) (2 articole, cu 69 modificări) – adoptat de Camera Deputaţilor (L436/30.05.2007) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

32 II. ORDINEA DE ZI SUPLIMENTARĂ

33 Proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2007 privind modificarea alineatului (1) al articolului 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale. (articol unic) – adoptat de Camera Deputaţilor (L809/09.11.2007) – vot final (ca urmare a faptului că proiectul de lege de respingere a OUG nu a întrunit vot de lege organică) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

34 Proiectul de lege pentru completarea art.89 din Legea audiovizualului nr. 504/2002. (propunere legislativă) (articol unic, cu o modificare) - adoptat de Camera Deputaţilor (L749 /24.10.2007) – vot final Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă Caracterul legii: organică

35 Proiectul de lege pentru modificarea alineatului (3) al articolului 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. (propunere legislativă) (articol unic, cu o modificare) – adoptat de Camera Deputaţilor (L155/21.02.2008) – vot final Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: organică

Go to top