print copy

Ordinea de zi
Plen
din 03 decembrie 2008

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI 15:00 19:00


# P.L. Descriere Rezoluție
1 Declaraţii politice (orele 15,00 – 16,30)

2 Probleme organizatorice - Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 2 – 6 decembrie 2008.

3 Aprobarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea următoarelor iniţiative legislative: - Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind completarea sprijinului financiar acordat de U.E. pentru restructurarea agriculturii), între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 28 decembrie 2007. – adoptat de Camera Deputaţilor (L622/21.10.2008) - Proiectul de lege pentru aprobarea amendamentului convenit între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 18 aprilie 2008 şi la Paris la 29 aprilie 2008, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006. – adoptat de Camera Deputaţilor (L623/21.10.2008) - Proiectul de lege pentru completarea art. 42 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. (propunere legislativă) – adoptat de Camera Deputaţilor (L624/21.10.2008) - Propunerea legislativă privind declararea de utilitate publică a plajelor de pe litoralul Mării Negre. (L643/04.11.2008) - Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. (L648/04.11.2008) - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448 din 06/12/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.1 din 03/01/2008, cu modificările şi completările ulterioare. (L649/04.11.2008) - Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Companiei Naţionale Complxul Hipic Naţional „Felix Ţopescu“ S.A. (L650/04.11.2008) - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195 din 22/12/2005 privind protecţia mediului, actualizat la data de 22.10.2007, cu modificările şi completările ulterioare. (L653/10.11.2008) - Se supune la vot

4 Aprobarea transmiterii Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, a următoarei iniţiative legislative: - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995. (B 375/03.10.2008) - Se supune la vot.

5 Proiectul de lege privind asocierea Guvernului României la Centrul European pentru Politici Sociale şi Cercetare (CEPSC). (articol unic) – adoptat de Camera Deputaţilor (L603/14.10.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

6 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. (articol unic, cu 3 modificări) (L531/03.09.2008) – continuare (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

7 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare. ( articol unic + Ordonanţă (5 articole, cu 39 modificări)) (L617/15.10.2008) (termen adoptare tacită: la 3 zile de la reluarea activităţii în 2009) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

8 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.121/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2003 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor. (articol unic + Ordonanţă (articol unic)) (L591/07.10.2008) (termen adoptare tacită: 30.12.2008) Raport: Comisia pentru agricultură,silvicultură şi dezvoltare rurală Caracterul legii: ordinară

9 Propunerea legislativă privind creşterea capacităţii administrative şi a performanţelor autorităţilor şi instituţiilor publice. (15 articole)(L391/17.06.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 10.12.2008) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

10 Propunerea legislativă privind Programul naţional vizând construirea unor dispensare medicale şi locuinţe pentru medici în mediul rural. (5 articole) (L397/17.06.2008) – raport de respingere – continuare (termen adoptare tacită: 10.12.2008) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

11 Propunerea legislativă privind obligativitatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti cât şi a consiliilor locale de a înfiinţa pieţe agroalimentare sociale la un număr de cel mult 20 000 de locuitori. (2 articole) (L475/03.09.2008) – procedură de urgenţă – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

12 Propunerea legislativă pentru acordarea de credite preferenţiale pentru studenţi. (10 articole) (L473/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru buget,finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

13 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare. (articol unic, cu o modificare) (L480/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru buget,finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

14 Propunerea legislativă privind valorificarea rezervei valutare a Băncii Naţionale a României pentru dezvoltarea şi modernizarea turismului. (6 articole) (L528/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru buget,finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: ordinară

15 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (articol unic, cu 6 modificări) (L491/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

16 Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr. 1, pct. C din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii. (articol unic, cu o modificare) (L499/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

17 Propunerea legislativă privind salarizarea bugetarilor. (4 articole) (L510/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

18 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 187 din 20 decembrie 2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. (articol unic, cu o modificare) (L538/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

19 Propunerea legislativă privind gratuitatea la transportul în comun pentru pensionari. (3 articole) (L517/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

20 1. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 14/2007 al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde. (articol unic, cu o modificare)(L539/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

21 Propunerea legislativă privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein". (4 articole) (L494/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

22 Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 114/2007, modificată prin Legea nr. 69/2008 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu" de la Muntele Athos, Grecia. (articol unic, cu o modificare) (L512/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

23 Propunerea legislativă privind înălţarea de biserici pentru comunităţile româneşti din străinătate. (4 articole) (L513/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

24 Propunerea legislativă privind acordarea unor fonduri pentru înălţarea de biserici. (3 articole) (L530/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

25 Propunerea legislativă privind construirea unor case parohiale. (4 articole) (L518/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

26 Propunerea legislativă privind sprijinul financiar pentru mânăstiri. (2 articole) (L514/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: ordinară

27 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. (articol unic, cu o modificare) (L535/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: ordinară

28 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - IV din învăţământul de stat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore. (articol unic, cu 2 modificări) (L502/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: ordinară

29 Propunerea legislativă privind introducerea şahului în şcoli. (4 articole) (L511/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: ordinară

30 Propunerea legislativă privind BIBLIA în versuri pentru elevi. (3 articole) (L526/03.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 29.12.2008) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: ordinară

31 Propunerea legislativă privind organizarea învăţământului teologic superior de cult islamic. (4 articole) (L558/16.09.2008) – raport de respingere (termen adoptare tacită: la 3 zile de la reluarea activităţii în 2009) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: ordinară

Go to top