print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 23 martie 2026

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
Lucrări în PLENUL SENATULUI  16:00
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- vot final
18:00


I.  Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege

# P.L. Descriere Rezoluție
1 Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare, la 16 și 19 martie 2026, a unor iniţiative legislative.
  • Propunerea legislativă privind instituirea unor proceduri de prevenire a situației de criză financiară și insolvență a unităților administrativ-teritoriale. (L608/15.12.2025)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000. (L660/30.12.2025)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 378 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare. (L62/03.02.2026)
  • Propunerea legislativă privind conferirea titlului simbolic de "Oraş Voievodal" municipiului Târgovişte. (L80/03.02.2026)
  • Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman. (L94/03.02.2026)
  • Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2026 privind stabilirea cadrului instituțional, precum și a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/1804 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE. (L121/23.02.2026)


2 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind stabilirea unui cadru de măsuri pentru facilitarea transportului de echipamente, de bunuri și de personal militar în întreaga Uniune - COM(2025) 847 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 847.pdf
Adoptat
3 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European și Consiliu privind mobilitatea militară - JOIN(2025) 846 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier JOIN 846.pdf
Adoptat

II.  Inițiative legislative și documente europene

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L127/02.03.2026 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2026 privind instituirea unor măsuri de relansare economică, creşterea investiţiilor productive şi a competitivităţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar.
(termen de adoptare tacită: 26.03.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat
                         Raport de admitere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

Adoptat
2 L653/30.12.2025 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 31.03.2026)

Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Comisia pentru învăţământ, ştiinţă și inovare
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică

Adoptat
3 L111/09.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.198/2023 a învățământului preuniversitar. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 25.03.2026)
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă și inovare
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
4 L130/02.03.2026 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul educaţiei. – adoptat de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă și inovare
                         Raport de admitere
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
5 L92/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Comisia pentru sănătate
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
6 L79/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea art.94 alin.(21) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
7 L98/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
8 L48/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 8 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
 

Adoptat
9 L116/16.02.2026 Propunerea legislativă pentru instituirea anului 2026 - Anul Statelor Unite ale Americii în România.
(termen de adoptare tacită: 01.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
10 L59/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport suplimentar de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
11 L57/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul
                         legislației privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței
                         domestice - “România fără violență domestică
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

Respins
12 L96/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

13 L50/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.13 din OUG nr.27/2006 privind  salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

14 L71/03.02.2026 Propunerea legislativă privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter comunist și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra umanității sau de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
 

Respins
15 L95/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru reducerea gradului de recidivă în cadrul reformei legii penale și a condițiilor din penitenciare.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

16 L97/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
 

Respins
17 L34/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2018 privind susținerea activității în sectorul avicol.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

18 L45/03.02.2026 Propunerea legislativă privind definirea, etichetarea și comercializarea pâinii.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

19 L49/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 94 din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
                         Raport de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

20 L25/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă - Republicată.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

21 L83/03.02.2026 Propunerea legislativă privind sprijinirea activităţilor sociale şi comunitare desfăşurate de cultele religioase recunoscute din România.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorități
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

22 L52/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru asigurarea plății creanțelor comerciale ale operatorilor economici de către instituțiile și autoritățile publice.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat
                         Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

23 L101/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

24 L13/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
                         Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

25 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027- COM(2025) 3500 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 3500.pdf
26 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Consiliului privind măsurile de urgență pentru abordarea dificultăților economice grave cauzate de acțiunile Rusiei în contextul războiului din Ucraina - COM(2025) 3501 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 3501.pdf
27 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a împrumutului asociat reparațiilor pentru Ucraina și de modificare a Regulamentului (UE) 2024/792 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a Mecanismului pentru Ucraina - COM(2025) 3502 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 3502.pdf
28 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Un cadru strategic pentru o bioeconomie a UE competitivă și durabilă - COM(2025) 960 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 960.pdf
29 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea modificată de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) 2020/2093 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 - COM(2026) 21 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 21.pdf
30 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în ceea ce privește instituirea împrumutului pentru sprijinirea Ucrainei pentru 2026 și 2027 - COM(2026) 20 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 20.pdf
31 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2024/792 de instituire a Mecanismului pentru Ucraina - COM(2026) 22 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 22.pdf
32 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea portofelelor europene pentru întreprinderi - COM(2025) 838 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 838.pdf
33 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/679, (UE) 2018/1724, (UE) 2018/1725, (UE) 2023/2854 și a Directivelor 2002/58/CE, (UE) 2022/2555 și (UE) 2022/2557 în ceea ce privește simplificarea cadrului legislativ în domeniul digital și de abrogare a Regulamentelor (UE) 2018/1807, (UE) 2019/1150, (UE) 2022/868 și a Directivei (UE) 2019/1024 (Regulamentul omnibus în domeniul digital) - COM(2025) 837 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 837.pdf
34 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2024/1689 și (UE) 2018/1139 în ceea ce privește simplificarea punerii în aplicare a normelor armonizate privind inteligența artificială (Regulamentul omnibus în domeniul digital privind IA) - COM(2025) 836 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene
 

Fişier COM 836.pdf
35 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Strategia privind o Uniune Europeană a datelor. Deblocarea potențialului datelor în slujba IA - COM(2025) 835 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene

Fişier COM 835.pdf
36 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Introducerea planului de prevenire, pregătire și răspuns al Uniunii la crizele sanitare - COM(2025) 745 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene
 

Fişier COM 745.pdf

III.  Vot final

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L86/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.  - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)

Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Comisia pentru învăţământ, ştiinţă și inovare      
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
2 L99/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

Respins
3 L87/03.02.2026 Propunerea legislativă privind prevenirea epuizării profesionale.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                         Raport de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
 

Respins
4 L37/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și a Legii nr.194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări        
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

Respins
5 L76/03.02.2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006.
(termen de adoptare tacită: 03.04.2026)
Comisie fond: Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică

Adoptat
Go to top