print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 21 octombrie 2026

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
Lucrări în PLENUL SENATULUI 10:00
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- vot final 
- ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI, RĂSPUNSURI
- DECLARAȚII POLITICE


I.   Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege

II.  Inițiative legislative și documente europene

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L363/08.06.2026 Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Consiliul de Miniştri al Bosniei şi Herţegovina şi Guvernele celorlalte părţi la Iniţiativa de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor din Sud-Estul Europei privind aranjamentele ţării gazdă pentru Secretariatul Iniţiativei de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor din Sud-Estul Europei, deschis spre semnare la 4 aprilie 2018, la Ankara şi semnat de Guvernul României la  4 iulie 2018, la Sarajevo. – adoptat tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru politică externă
   Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
   Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară


 

2 L568/21.09.2026 Proiectul de lege pentru desemnarea sediilor desemnate şi numirea reprezentanţilor legali în scopul obţinerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale. – adoptat tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei și inteligență artificială
   Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

3 L483/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)

Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Comisia pentru administraţie publică
   Raport de admitere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

4 L487/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
   Raport de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară

 

5 L538/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat
   Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei și inteligență artificială
   Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară

6 L500/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Comisia pentru administraţie publică                      
   Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

7 L481/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru completarea art.25 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

8 L497/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru completarea art.62 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

9 L482/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru completarea art.76 alin.(4) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

10 L505/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

11 L525/02.09.2026 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital           
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

12 L543/02.09.2026 Propunerea legislativă privind instituirea Programului Național ,,Motorină fără Acciză pentru Agricultura României", precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat            
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

13 L484/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea art.616 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

14 L547/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea anexei nr.6 la Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996 cu privire la accesul public la documentele privind politica externă.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

15 L508/02.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
(termen de adoptare tacită: 31.10.2026)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Comisia pentru administraţie publică
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

16 L572/21.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 3 din Legea nr.354/2022 privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.  - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 04.11.2026)

Comisie fond: Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei și inteligență artificială
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
 

17 L571/21.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice.
(termen de adoptare tacită: 04.11.2026)
Comisie fond: Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
 

18 L471/02.09.2024 Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2024 pentru completarea unor acte normative referitoare la autorizarea și intabularea construcțiilor aferente infrastructurii de transport de interes național și celei de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul București ,,Metrorex" - S.A.  - reexaminare/02.07.2026 (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.114/11.02.2026)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Comisia pentru transporturi şi infrastructură
                         Comisia pentru constituţionalitate
                         Raport de admitere (a legii privind respingerea ordonanței) cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 

19 L149/20.05.2025 Propunerea legislativă pentru modificarea art.184 alin.(1) din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023, precum şi pentru modificarea art.216 alin.(6) din Legea învăţământului superior nr.199/2023. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor 
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă și inovare    
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 

20 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei privind inițiativa cetățenească europeană intitulată „Interzicerea practicilor de conversie în Uniunea Europeană”  - C(2026) 3333 final
Raport suplimentar: Comisia pentru afaceri europene
 

Fişier C 3333 final.pdf
21 Proiect de hotărâre referitoare la Semestrul european 2026 - Pachetul de primăvară:
  • Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții - COM(2026) 200 final
  • Recomandare de Recomandare a Consiliului privind politicile economice, sociale, de ocupare a forței de muncă, structurale și bugetare ale României - COM(2026) 223 final
  • Propunere de Decizie a Consiliului privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre - COM(2026) 510 final


Fişier Sem european 2026 pachetul de primavara.pdf

III. ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI ȘI RĂSPUNSURI
     
DECLARAȚII POLITICE

Go to top