print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 09 noiembrie 2026

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
- Lucrări în PLENUL SENATULUI  16:00
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- vot final 17:00


I. Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege

# P.L. Descriere Rezoluție
1 Raportul privind ancheta parlamentară referitoare la împrejurările în care a avut loc întâlnirea dintre prim-ministrul interimar al Guvernului României, domnul Ilie Bolojan, și președintele Curții Constituționale a României, doamna judecător Elena-Simina Tănăsescu, în ziua de 14 august 2026

Fişier raport 1.pdf
Adoptat
2 Raportul privind ancheta parlamentară referitoare la circumstanțele deplasării judecătorului Cristian Deliorga, din cadrul Curții Constituționale a României, în data de 8 iulie 2026, pe ruta București-Mykonos

Fişier raport 2.pdf
Adoptat
3 Aprobarea transmiterii către Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, a unor iniţiative legislative.
  • Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare și a Legii nr.367/2022 privind dialogul social (b518/2026)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii învățământului superior nr.199/2023 (b750/2025)


4 Aprobarea prelungirii la 60 de zile a termenului de dezbatere și adoptare a unei iniţiative legislative.
  • Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.146 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. (L605/19.10.2026)


II. Inițiative legislative și documente europene

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L579/30.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (14) al articolului 19 din Legea nr.226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și pentru instituirea unor măsuri privind plata și aplicarea unor sancțiuni prevăzute de Legea nr.226/2023. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 13.11.2026)
Comisie fond: Comisia pentru transporturi şi infrastructură
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară

2 L589/12.10.2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.
(termen de adoptare tacită: 25.11.2026)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară

Adoptat
3 L601/19.10.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
(termen de adoptare tacită: 02.12.2026)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
                         Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară

Respins
4 L596/12.10.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea art.20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 25.11.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală
   Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară

Adoptat
5 L576/28.09.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societății "Complexul Energetic Oltenia"- S.A.  - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 26.11.2026)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale
                         Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară

Adoptat
6 L599/19.10.2026 Propunerea legislativă pentru modificarea art.248 alin.(4) din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor - procedură de urgență 
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă și inovare
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică

Respins
7 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în ceea ce privește valorile de referință revizuite pentru căldura și combustibilul de referință pentru perioada 2026-2030 - COM(2026) 619 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 

Fişier COM 619.pdf
Adoptat
8 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2015/757 și (UE) 2023/1805 pentru a simplifica și a raționaliza monitorizarea, raportarea și verificarea și pentru alinierea la revizuirile schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii - COM(2026) 620 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 

Fişier COM 620.pdf
Adoptat
9 Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1369 și a Regulamentului (UE) 2020/740 în ceea ce privește simplificarea și o mai bună utilizare a opțiunilor digitale pentru etichetarea energetică și etichetarea pneurilor - COM(2026) 565 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 
 

Fişier COM 565.pdf
Adoptat
10 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Pilonul european al drepturilor sociale - COM(2026) 650 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 

Fişier COM 650.pdf
Adoptat
11 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Planul de acțiune privind securitatea cibernetică și inteligența artificială - COM(2026) 577 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 

Fişier COM 577.pdf
Adoptat
12 Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei privind inițiativa cetățenească europeană (ICE) intitulată „Stop Destroying Videogames" („Stop distrugerii jocurilor video!") - C(2026) 4110 final
Raport: Comisia pentru afaceri europene 

Fişier C 4110.pdf
Adoptat

III. Vot final