Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatului României, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) organizează miercuri, 15 octombrie 2025, masa rotundă cu tema „Pactul pentru Justiție”.
Evenimentul are ca scop adoptarea unei foi de parcurs pentru aplicarea Pactului pentru Justiție – un angajament menit să asigure predictibilitate, echitate și coerență în actul de justiție.
Astfel, va fi constituit un plan național unitar, elaborat în parteneriat cu toate instituțiile relevante și cu participarea reprezentanților autorității judecătorești, ai puterii legislative și executive, precum și ai principalelor profesii juridice.
La eveniment vor participa Președintele Senatului, Mircea Abrudean, Ministrul Justiției, Radu Marinescu, Președintele Comisiei Juridice din Senat, Ion-Cristinel Rujan, Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Liviu-Bogdan Ciucă, Avocatul Poporului, Renate Weber, fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, precum și reprezentanți ai CSM, ICCJ, Parchetului General, Consiliului Legislativ.
Dezbaterea va fi moderată de Președintele UNBR, av. Traian Briciu și Vicepreședintele UNBR, senatorul Daniel Fenechiu.
Dezbaterea va avea loc începând cu ora
12:00, la Sala Constantin Stere, nivel P1, Senatul României.
Notă:
În sprijinul jurnaliștilor interesați, facem următoarele precizări:
- Accesul reprezentanților mass-media se face pe la intrarea B3 a Senatului, începând cu ora 11:00;
- Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment și nu au acreditare permanentă la activitățile Senatului sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară prin e-mail la adresa: presa@senat.ro până marți, 14 octombrie, ora 12:00