Cătălin Bochileanu: ”Cine plătește darul la nunta dintre AUR și PSD? Evident, de plătit o să plătească tot românii”

Sunteți de acord, stimați politicieni de la AUR și PSD, ca românii să plătească mariajul vostru?
 
Există în politică mariaje de interes, alianțe contra naturii, coaliții monstruoase, dar există și alianțe în care cei implicați par, pur și simplu, făcuți unul pentru celălalt.

În 2024, George Simion spunea, privind direct către o cameră de televiziune: „George Simion nu bate palma cu PSD-ul” și „George Simion este singurul capabil, suficient de energic, de tânăr, de determinat, să termine cu PSD-ul în România.”

Astăzi, George Simion bate palma cu PSD-ul. Și o face tocmai în încercarea de a dărâma un guvern care deranjează vechile mecanisme de putere.

În iunie 2025, USR și-a asumat guvernarea cu un obiectiv clar: să repare dezechilibrele produse de guvernările anterioare și să înceapă reformele reale de care statul român are nevoie.
România are în joc 26 de miliarde de euro. Repet: 26 de miliarde de euro. Bani esențiali pentru școli, spitale moderne, locuri de muncă, pentru securitatea națională și apărarea țării. Sunt șanse reale pentru dezvoltare. Sunt, practic, viitorul acestei țări.

Și totuși, de luni de zile, aceste șanse sunt constant sabotate de PSD, care, în cârdășie cu AUR, a făcut tot posibilul să blocheze orice propunere care amenință vechile rețele de privilegii.

Vedem acum această apropiere între PSD și AUR, în sfârșit, oficializată. Ea nu vine ca o surpriză. Pentru că AUR a funcționat, de-a lungul timpului, ca anexă politică a PSD.
Faptele vorbesc de la sine. Anul trecut, George Simion și partidul său au votat pentru menținerea pensiilor speciale pentru încă 40 de ani, după ce în 2022 și 2023 au votat împotriva eliminării pensiilor speciale ale primarilor, cot la cot cu PSD.

Au votat împotriva reformării CCR, împotriva unui proiect USR care ar fi limitat influența politică în justiție. Au votat împotriva „DNA-ului pădurilor”. Au votat, de fiecare dată, împotriva reformei.
În 2023, au susținut ca stuful din Delta Dunării să fie considerat pajiște, ajutând astfel ca milioane de euro să ajungă exact unde „trebuie” să ajungă.

Iar astăzi vedem, demascată, această coaliție: AUR și PSD, împreună, pentru a bloca reformele în România, pentru a frâna modernizarea și a păstra controlul asupra resurselor statului.

Mai afirma George Simion în 2024 că își dă demisia din toate funcțiile dacă AUR face alianță cu PSD. Știu că e redundant să-l întrebăm pe George Simion dacă se ține de cuvânt. Dar trebuie să întreb: sunteți de acord, stimați politicieni de la AUR și PSD, ca românii să plătească mariajul vostru?
 

 

publicat în data de 29.04.2026 07:28:45


Go to top