Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Sesiunea solemnă a Senatului consacrată aniversării a 150 de ani de la constituirea Senatului României - 17 iunie 2014

Domnilor Preşedinţi,
Alteţele Voastre Regale,
Domnule Prim Ministru,
Doamnelor şi domnilor miniştri,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor ambasadori şi înalţi reprezentanţi ai unor state prietene României,
Stimaţi invitaţi,
Onorat auditoriu,


Permiteţi-mi mai întâi ca, în numele Senatului României, pe care am onoarea de a-l prezida, să vă mulţumesc pentru participarea Dvs. la această şedinţă solemnă.
Aţi răspuns cu amabilitate invitaţiei noastre, recunoscând astfel importanţa venerabilei instituţii pe care o sărbătorim în aceste zile şi contribuţia Senatului, de-a lungul celor 150 de ani trecuţi de la fondare, la stabilitatea sistemului legislativ şi instituţional al ţării noastre şi la progresul ei.
După cum se ştie, anul 1864 a adus instituirea celui dintâi Senat al României. Devenit electiv prin Constituţia de la 1866 şi confirmat de Constituţia de la 1923 în condiţiile adoptării votului universal, Senatul a asigurat României – alături de alte instituţii fundamentale, în frunte cu Coroana – trei sferturi de secol de stabilitate şi progres, până ce instaurarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea i-a întrerupt existenţa.
În cursul existenţei sale, printre membrii Senatului s-au numărat unele dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti alături de oameni politici de prim-plan. Este o onoare pentru mine să evoc aici o parte dintre oamenii politici, generalii, savanţii sau scriitorii de mare prestigiu ai României care au făcut parte din Senat: Ştefan Golescu, Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovari, Nicolae Filipescu, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Constantin I.C. Brătianu, Ion Emanoil Florescu, Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Petre S. Aurelian, Nicolae Gane, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Constantin Rădulescu-Motru, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Emil Racoviţă, P.P. Negulescu sau Mihail Manoilescu.
Fireşte că este cu neputinţă să evocăm astăzi toate marile personalităţi care au împodobit Senatul cu numele şi cu faptele lor. Vă rog, însă, să fiţi alături de mine în păstrarea unui moment de reculegere în memoria acelora dintre preşedinţii Senatului care au plătit cu viaţa pentru activitatea lor politică şi parlamentară, pentru ideile pe care le-au exprimat în sprijinul democraţiei şi a intereselor fundamentale ale poporului român: Nicolae Iorga, asasinat de legionari, Alexandru Lapedatu şi Constantin Argetoianu, morţi în condiţii tragice în închisorile comuniste.

Doamnelor şi domnilor,
Prin modul său de recrutare şi prin activitatea sa efectivă în slujba ţării, Senatul a reprezentat mereu o expresie a elitelor româneşti, deopotrivă politice, culturale, sociale, economice, ştiinţifice şi intelectuale. Prin prezenţa înalţilor reprezentanţi ai instituţiilor academice şi universitare, alături de personalităţi politice cu mare experienţă şi prestigiu, Senatul s-a impus timp de trei sferturi de veac ca o instituţie reprezentativă pentru însuşi statul român modern.
Fiecare mare înnoire constituţională, începând de la adoptarea Constituţiei din 1866 mergând la Legea electorală din 1918 şi la Constituţia din 1923, apoi la Constituţia din 1991 revizuită în 2003, au marcat câte o etapă importantă în sporirea reprezentativităţii Senatului şi a capacităţii sale de a-şi aduce o contribuţie importantă la efortul de modernizare legislativă a României şi de adâncire a democraţiei.
Dimpotrivă, fiecare încercare de îngrădire a democraţiei şi de înlocuire a forţei legitime a parlamentului cu forţa brutală a unei guvernări autoritare a căutat să suprime Senatul, începând cu Constituţia lui Carol al II-lea, din 1938, şi culminând în 1946 cu una dintre loviturile de moarte date de către comunişti statului democratic prin eliminarea completă a Corpului ponderator din structura instituţională a statului român.
Experienţa arată că desfiinţarea Senatului a fost un pas inevitabil urmat invariabil în toate încercările, mai mult sau mai puţin reuşite, de distrugere a structurilor democratice şi de înlocuire a acestora cu sisteme autoritare de guvernare.
Regret profund că în ultimii ani a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului. În acest scop a fost activat un amplu aparat de propagandă care făcea abstracţie de interesul naţional, de experienţa istorică a statului român şi de opiniile specialiştilor români şi străini. O campanie mediatică de un populism strident, instrumentalizând o cunoaştere încă precară a tradiţiilor naţionale din partea unei părţi a cetăţenilor, a culminat, în 2009, cu un referendum pentru desfiinţarea Senatului.
Refendumul a fost contestat de importante organizaţii ale societăţii civile din cauza organizării lui ca parte a alegerilor prezidenţiale şi nici nu a avut la bază o argumentaţie solidă, de ordin istoric şi naţional sau o confruntare efectivă de idei în urma căreia alegătorii să-şi exprime opţiunea în cunoştinţă de cauză. Singurele argumente au fost cele comune tuturor tentativelor de limitare a democraţiei întâlnite în Europa în sec al XX-lea, anume necesitatea economiilor la buget şi îngrădirea corupţiei.

Doamnelor şi domnilor,
Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţii, oameni politici sau simpli cetăţeni, faptul că Senatul îşi găseşte în ţara noastră una din cele mai vechi şi mai ilustre tradiţii din Europa şi din lume reprezintă un argument foarte puternic în favoarea respingerii hotărâte a oricărei tentative de anulare a bicameralismului.
Dar argumentul istoric este departe de a fi singurul!
Convingerea mea este că Senatul are nu doar un trecut strălucit ci şi un viitor la fel de strălucit.
Pentru noi, istoria Senatului este o încurajare în direcţia unei mai clare definiri a rolului şi modului de acţiune a Camerei Superioare în spiritul vremurilor noastre, în raport cu propria sa identitate dar şi cu nevoia de conlucrarea a sa cu alte instituţii ale statului, şi în primul rând cu partenerul său parlamentar, Camera Deputaţilor.
Am convingerea că manifestările jubiliare consacrate Senatului României contribuie nu doar la sporirea prestigiului acestuia, ci şi la clarificarea multor probleme legate de identitatea sa instituţională pentru viitor. Dincolo de marele interes pe care îl are tradiţia istorică a celor 150 de ani de existenţă a acestei instituţii fondatoare a democraţiei parlamentare în România, cred că reuniunea de azi, alături de alte acţiuni aniversare din aceste zile, trebuie să reprezinte o sursă de idei novatoare, capabile să ofere direcţii noi de acţiune în viaţa Senatului României de azi, şi mai ales de mâine.
Prin Legea electorală din 1990 şi, mai apoi, prin Constituţia din 1991 CPUN şi Adunarea Constituantă au restaurat principiul bicameralismului, tradiţional în sistemul politic românesc. Poate că în acei primi ani de construcţie a democraţiei româneşti nu au existat nici mijloacele politice, poate nici resursele conceptuale, de a conferi Senatului, prin chiar legea supremă, o identitate clar definită în raport cu cea a Camerei Deputaţilor. Modificările aduse Constituţiei în 2003 au prevăzut unele distincţii între atribuţiile celor două camere ale Parlamentului.
În prezent, Senatul are sub controlul său exclusiv mai multe instituţii publice foarte importante. Exercitarea cât mai responsabilă a funcţiei de validare pentru membrii unor instituţii este esenţială pentru exercitarea rolului său în arhitectura instituţională a statului român.
Am pledat întotdeauna pentru întărirea rolului de control al Parlamentului asupra Executivului. Cred că Senatul nu trebuie în nici un caz să accepte un rol decorativ nici acum şi nici pe viitor. Dimpotrivă, el trebuie să găsească mijloacele de a exercita cât mai eficient o funcţie de control fără a provoca însă nici un fel de bănuieli legate de o imixtiune, reală sau presupusă, în activitatea unor alte instituţii.
O parte importantă a tradiţiei Senatului României este reprezentată de vocaţia sa de corp ponderator. În tradiţia constituţională românească, anterioară anului 1938, Senatul se deosebea de Camera Deputaţilor mai ales prin principiile de recrutare.

După introducerea votului universal şi renunţarea la toate restricţiile cenzitare, prin Legea electorală din 1918 şi prin Constituţia din 1923, Senatul se compunea din senatori de drept, senatori aleşi prin vot universal, câte un senator ales de profesorii fiecărei Universităţi şi câte un senator reprezentant al fiecărui judeţ, ales de consiliile judeţene, de comunele urbane şi rurale, de către membrii camerelor de comerţ, de industrie, de muncă şi de agricultură.
Dacă analizăm atent aceste principii, vom constata că, în mod tradiţional, Senatul era instituţia care manifesta în cel mai înalt grad vocaţia de a reprezenta atât interesele politice naţionale, prin senatorii aleşi prin vot universal, cât şi interesele regionale. În perspectiva rolului tot mai important pe care tind să-l joace regiunile în actuala configuraţie a Uniunii Europene, în care trebuie să se înscrie şi România, consider prioritară regăsirea acestui principiu şi o redefinire a Senatului care să exprime în forul legislativ suprem punctul de vedere al regiunilor şi comunităţilor locale şi să faciliteze colaborarea între acestea.
Cât priveşte instituţia senatorilor de drept, poate că ea nu mai poate fi o soluţie acceptabilă în zilele noastre. Dar îi doresc Senatului să recâştige statutul pe care îl avea odinioară de instituţie care să facă posibilă afirmarea unor elite responsabile şi competente, care pot conferi instituţiilor pe care le slujesc, fie ele academice, legislative, militare sau diplomatice, strălucirea şi prestigiul din care se naşte legitimitatea democratică.
Iată de ce vă invit pe toţi să medităm cu privire la cele mai bune căi pentru a găsi noi valenţe pentru existenţa Senatului României, în spiritul tradiţiei de 150 de ani pe care o celebrăm acum, şi, deopotrivă, ca temei pentru o profundă reînnoire a statului şi societăţii româneşti.
Vă mulţumesc!  

Go to top