Anunțuri

25 de ani de la înființarea Uniunii Profesiilor Liberale din România

Joi, 11 iunie a.c, orele 10.00 - 13.30, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României va organiza împreună cu Uniunea Profesiilor Liberale din România, la Palatul Parlamentului, evenimentul aniversar „25 de ani de la înființarea Uniunii Profesiilor Liberale din România“.
Scopul evenimentului este acela de a evidenția rolul și importanța deosebită a profesiilor liberale pentru societatea românească, unitatea, solidaritatea și coeziunea acestora, precum și preocuparea permanentă de a realiza obiectivul lor primordial de promovare și apărare a intereselor fundamentale legitime ale membrilor lor și de protejare a publicului larg prin furnizarea de servicii de înaltă calitate și expertiză.
La eveniment vor participa reprezentanți ai unor autorități publice centrale, instituții și organizații relevante pe plan național, ai mediului academic și universitar, precum și ai asociațiilor de profesii liberale.
Loc de desfășurare: Sala Constantin Stere, nivel P1, Senat.

Notă:
În sprijinul jurnaliștilor interesați, facem următoarele precizări:
Accesul reprezentanților mass-media se face pe la intrarea B3 a Senatului, începând cu ora 9:30.
Cei care doresc să participe la eveniment și nu au acreditare permanentă la activitățile Senatului sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară prin e-mail la adresa: presa@senat.ro până miercuri, 10 iunie, ora 16:00.
 
 

publicat în data de 10.06.2026 10:12:42


Go to top