Comunicate de presă

Întrevederea președintelui comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Lituaniei, Sigitas Mitkus

Președintele comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, a avut marți, 28 iulie 2026, o întrevedere cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Lituaniei, Sigitas Mitkus, aflat în vizită de lucru în România. Întâlnirea a reflectat soliditatea relației politice bilaterale, anul 2026 marcând 35 de ani de la relansarea relațiilor diplomatice româno-lituaniene.
În cadrul întâlnirii au fost abordate, de pe poziții naționale similare, mai multe teme prioritare în plan bilateral, europene și euroatlantice, teme care privesc asigurarea securității Aliaților, de o manieră omogenă, atât în spațiul Mării Negre, cât și al Mării Baltice, susținerea procesului de extindere a Uniunii Europene, atât în Balcani, cât și pentru Ucraina și Republica Moldova.
Ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Lituaniei, Sigitas Mitkus, a făcut o prezentare a principalelor priorități ale viitoarei Președinții a Lituaniei la Consiliul Uniunii Europene, programată pentru primul semestru al anului 2027.
În acest context, senatorul Titus Corlățean a menționat susținerea autorităților române pentru prioritățile menționate, cu care România rezonează, inclusiv pentru negocierea unui viitor buget al Uniunii Europene (MFF), care să reflecte necesitatea unei finanțări consistente pentru Politica Agricolă Comună, Politica de Coeziune europeană și Competitivitate. A formulat, în acest context și o serie de propuneri, în atenția viitoarei președinții lituaniene a Consiliului Uniunii Europene.
Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă amicală și de cooperare, care reflectă calitatea relațiilor bilaterale româno-lituaniene, care au ca reper istoric, între altele, și traumele generate, pentru cele 2 națiuni, de consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov și respectiv existența unor regimuri comuniste, impuse de fosta URSS, dar și de aspirațiile europene și euroatlantice ale celor 2 state, în prezent.
 
 

publicat în data de 31.07.2026 12:49:17


Go to top