Comunicate de presă

Vizita secretarului general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Senatul României a primit astăzi vizita secretarului general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), domnul Mathias Cormann, în contextul avansării procesului de aderare a României la această organizație.
România a obținut până în prezent 15 avize formale ale comitetelor de specialitate din cele 25 existente la nivelul OCDE, fapt care marchează un progres semnificativ pe drumul integrării. Parlamentul își reafirmă sprijinul deplin pentru respectarea calendarului asumat, vizând aderarea în primul semestru al anului 2026.
„Angajamentul nostru politic la nivelul Parlamentului, față de obiectivul aderării în primul semestru al anului 2026, este foarte clar și vizita de astăzi a secretarului general Cormann arată sprijinul puternic față de candidatura României. Aderarea la OCDE reprezintă pentru România cel mai important obiectiv strategic după integrarea în NATO și Uniunea Europeană, iar Senatul României își reafirmă angajamentul deplin pentru atingerea acestui deziderat", a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
În următoarea perioadă, Parlamentul va analiza și dezbate ultimele modificări legislative rezultate din recomandările OCDE. Senatul României își propune să asigure o dezbatere transparentă și responsabilă, care să permită adoptarea fără întârzieri a proiectelor de lege necesare.
 

publicat în data de 15.09.2025 16:59:24


Go to top