În perioada 20-21 octombrie 2025 a avut loc la Londra reuniunea Comisiei privind migrația, refugiații și persoanele strămutate, din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
La această acțiune a participat Elena-Simona Spătaru, senator, membră a Delegației române la APCE.
Agenda reuniunii a inclus audieri cu participarea de experți, organizate în pregătirea rapoartelor privind: Rolul diaspora și migranților în formarea coeziunii sociale și în asigurarea progresului, respectiv Accesul migranților și refugiaților la servicii de sănătate. De asemenea, au avut loc schimburi de opinii ale membrilor comisiei cu invitații, în calitate de experți, Tim Eicke, Marea Britanie, fost judecător la CEDO (2016-2025), pe tema Statul de drept și politicile privind migrația – reflecții asupra cauzelor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu Kristoffer Tamsons (Suedia), purtător de cuvânt pe tema migrației și integrării în cadrul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.
Au susținut intervenții cu privire la situația migranților și refugiaților din Marea Britanie, Lord Alfred Dubs, membru al Comisiei pentru justiție și afaceri interne a Camerei Lorzilor, și Kate Osamor, membră a Camerei Comunelor, prim-vicepreședintă a Comisiei privind migrația, refugiații și persoanele strămutate.
În cea de-a doua zi de dezbatere, membrii comisei au participat la o masă rotundă cu tema: Imigrația ca răspuns strategic la îmbătrânirea demografică – implementarea Rezoluției APCE 2586 (2025).
Discuțiile au relevat aportul important pe care migranții și refugiații îl au în economia țărilor gazdă, provocările cu care aceștia se confruntă, din punct de vedere politic, economic, social și cultural, precum și soluțiile pentru o mai bună integrare a acestora, prin programe specifice de integrare și de combatere a rasismului, în parteneriat cu organizațiile internaționale, precum și prin dezvoltarea unor platforme de dialog și prin creșterea reprezentării, astfel încât vocea lor să se facă auzită nu doar în rândul comunității din care fac parte, ci și al decidenților politici și al altor comunități.
A fost menționat faptul că migrația ilegală reprezintă o mică parte din proces și că sunt necesare în continuare măsuri de prevenire a acestui fenomen.
Din perspectiva evoluțiilor demografice, au fost prezentate o serie de date statistice care arată că migrația poate contribui la combaterea fenomenului de îmbătrânire a populației, cu care se confruntă unele state europene.
În cadrul reuniunii, a fost ales, prin vot secret, raportorul general al Adunării parlamentare privind politicile europene în domeniul migrației și azilului.