Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Nicoleta Pauliuc (PNL) la bilanţul Poliţiei de Frontieră: Să fiţi pregătiţi în faţa unui val de migranţi dacă începe conflictul din Ucraina

Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, a susţinut un discurs la bilanţul anual al Poliţiei de Frontieră în care a prezentat priorităţile pe care instituţia ar trebui să le aibă în perioada următoare în dublul context al posibilului conflict ruso-ucrainean şi al aşteptatei aderări a României la Spaţiul Schengen.
„Dacă tensiunile din Ucraina se vor amplifica, trebuie să fim pregătiți să facem față afluxului de migranți care se vor refugia în fața conflictului. Și asta presupune o cooperare complexă între Poliția de Frontieră și alte instituții din România și din Uniunea Europeană. Trebuie să avem spații de cazare, rezerve de hrană, personal specializat pentru eliberarea actelor necesare refugiaților, personal sanitar în centrele de tranzit. Știu că ați făcut deja evaluări, că ați elaborat proceduri pentru a face față acestor amenințări și că sunteți pregătiți să apărați frontierele României, care sunt frontierele externe ale Uniunii Europene, viitoarele frontiere Schengen”, a declarat Nicoleta Pauliuc.
Aceasta a reiterat oportunitatea foarte bună pe care o are România în acest moment de a adera la Spaţiul Schengen în contextul în care ţara noastră îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi face paşi concreţi în vederea ridicării MCV – în contextul în care Guvernul a aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie și l-a trimis la Parlament. Președintele comisiei a insistat pe posibilitatea ca România să facă acest pas aşteptat de foarte multă lume chiar în timpul preşedinţiei rotative a Uniunii Europene deţinute în acest moment de către Franţa.
,,Mi-aș dori ca admiterea României în Schengen să fie o prioritate pentru Uniunea Europeană în actualul context de securitate, cu atât mai mult cu cât țara noastră a acționat deja, de peste 10 ani, ca membru de facto al spațiul Schengen. De altfel, în toate întâlnirile pe care le-am avut cu miniștri, parlamentari și diplomați din statele europene, am susținut acest deziderat. M-am întâlnit recent cu ministrul de Externe al Franței, Jean Yves Le Drian, în contextul în care Franța deţine, de la 1 ianuarie 2022, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Iar acesta a spus ferm că se doreşte extinderea spaţiului Schengen în cursul preşedinţiei franceze, arătându-se favorabil în acest sens față de România, Bulgaria şi Croaţia”, a punctat în discursul său Nicoleta Pauliuc.
În încheierea alocuţiunii sale, senatoarul liberal a felicitat Poliţia de Frontieră pentru profesionalism şi modul în care a gestionat provocările de până acum.
,,Sunt impresionată de maniera în care ați reușit să faceți față testelor de stres la care ați fost supuși în ultima perioadă, de modul în care ați știut să reacționați în vremuri de criză. Pentru a depăși o criză, este nevoie de disciplină, de răbdare, de disponibilitate pentru adaptare la noua situație. Iar dumneavoastră aveți toate aceste calități și ați reușit să vă mobilizați exemplar în împrejurări nemaiîntâlnite. Încă o dată, vă felicit pentru activitatea din 2021. Contez pe dumneavoastră și vă asigur că puteți conta pe sprijinul meu în Parlamentul României!”, a concluzionat președintele comisiei.
 
 
 



Go to top