Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Participarea doamnei senator Gabriela Crețu la cea de-a 59 sesiune a Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene, la Sofia

Doamna senator Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului României, a participat la cea de-a 59 sesiune a Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC). Evenimentul a avut loc la Sofia, în perioada 17-19 iune,  în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei bulgare a Consiliului Uniunii Europene. Din delegația Senatului a făcut parte și domnul senator Viorel Ilie, membru al Comisiei pentru afaceri europene.
Cea de-a 59 sesiune s-a axat pe cinci tematici principale: evaluarea priorităților bulgare a președinției rotative la Consiliul UE, integrare și conectivitate în Balcanii de Vest, cu accent pe politica de extindere, pilonul european al drepturilor sociale, politica de coeziune consolidată și eficientă după 2020 și cooperarea interparlamentară la nivel UE în contextul dezbaterii privind subsidiaritatea și proporționalitatea.
Doamna Gabriela Crețu a reafirmat sprijinul României pentru politica de extindere a Uniunii, subliniind că ,,atitudinea țării noastre nu este justificată doar de visul și acțiunile realiste de a construi un viitor european pentru Republica Moldova sau de  necesitatea rezolvării relațiilor încă tensionate din Balcani. Avem o experiență acumulată pe care dorim să o împărtășim prietenilor noștri din vecinătate“. Președintele CAE din Senat a punctat câteva aspecte considerate utile pentru cei care aspiră să adere la Uniune, precum ”efectul transformator în numeroase domenii al aderării”, și a avertizat asupra unor erori pe care aceste state le pot face. ,,Pe termen scurt, aderarea nu reprezintă o soluție pentru toate problemele interne cu care se confruntă statele. Dimpotrivă, acestea pot întâmpina dificultăți în procesul de aderare și costuri destul de ridicate. De asemenea, ele trebuie să țină cont de faptul că un stat care începe acum pregătirea aderării se va alătura unei alte Uniuni când va adera efectiv. Dat fiind acest orizont în continuă mișcare,  trebuie să ia în considerare viteza și direcția schimbărilor actuale și să se pregătească pentru Uniunea viitorului, cea care va fi în 2030, spre exemplu".
Gabriela Crețu a apreciat alegerea temei conectivității de către colegii bulgari, întrucât reprezintă o privire spre viitor. ,,Includerea pe  agenda  politică din regiune  a economiei digitale și a noilor energii reprezintă un sprijin pentru statele balcanice în vederea construirii  viitorului comun”, a evidențiat doamna senator.
La finalul primei intervenții, doamna Gabriela Crețu a felicitat guvernul Greciei și pe ministrul de externe al Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei pentru curajul de a fi pus capăt îndelungatei dispute privind numele.
În cadrul sesiunii referitoare la pilonul social, doamna senator a menționat motivul pentru care cetățenii europeni sunt nemulțumiți și anume existența unei singure piețe cu 28 de sisteme sociale diferite, a unei economii fără frontiere, dar cu indicatori sociali și responsabilități în cadrul frontierelor naționale. Această situație permite o competiție neloială și sporește inegalitățile sociale, situație exploatată de partidele populiste și eurosceptice.
,,Susținem un pilon social puternic și suntem de acord cu propunerea actuală dar o apreciem doar ca pe un set de măsuri paliative. Asta se întâmplă nu pentru că lipsește baza juridică în tratate; ea există. Ceea ce ne lipsește este voința politică pentru schimbare, din diferite motive, în Vest și Est, în Nord și Sud”. Principala problemă nu este însă  absența unui cadrul legal pentru drepturi sociale, ci ”distribuirea veniturilor care determină nemulțumiri și subminează solidaritatea în societate‘’. În acest context, doamna senator a adus în discuție problema celei de a patra revoluții industriale, a schimbărilor din sistemul de producție și dispariției locurilor de muncă. Ținând cont că sistemele de asigurări sociale actuale sunt legate de prestarea unei munci remunerate, aceasta a făcut apel la conștientizarea situației și reformarea sistemelor sociale în baza unor soluții inovative și curajoase. ,,Viitorul a avut loc ieri și nimeni din această sală nu este suficient de bătrân să nu-l trăiască’’, a menționat doamna Gabriela Crețu la finalul intervenției.
În timpul conferinței, delegația Senatului a avut o întâlnire bilaterală cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans în cadrul căreia s-au discutat aspecte privind grupul operativ privind subsidiaritatea și proporționalitatea, al cărui scop e de a propune un mod în care UE ar putea să ia în considerare mai eficient cele două principii, atât în ceea ce privește atribuirea cât și exercitarea competențelor sale.
Domnul Frans Timmermans a precizat că recomandările grupului operativ, care vor fi finalizate până la data de 15 iulie, sunt de importanță semnificativă pentru instituțiile europene, în special Comisia Europeană.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a precizat că este foarte important ca parlamentele naționale să se exprime în cadrul acestui grup operativ, a îndemnat totodată la întărirea rolului parlamentelor naționale și a subliniat că este esențial, pentru viitorul european, să fie consolidată relația dintre instituțiile naționale și cele europene în favoarea cetățenilor Uniunii. În cadrul întrevederii, doamna președinte al Comisiei pentru afaceri europene l-a asigurat pe domnul Timmermans de o bună colaborare în cadrul troicii COSAC și și-a reafirmat sprijinul pentru consolidarea relației cu instituțiile europene.



Go to top