Suveranitatea tehnologică a Europei, de la reguli bune la capacitatea de a construi
Europa a fost, în ultimele două decenii, unul dintre cei mai importanți arhitecți ai regulilor digitale globale. Am construit standarde pentru protecția datelor.
Am reglementat platformele online. Am adoptat primul cadru juridic major pentru inteligența artificială. Am apărat drepturile cetățenilor într-o lume digitală tot mai complexă. Toate acestea sunt realizări importante. Dar astăzi trebuie să spunem foarte clar: suveranitatea tehnologică a Europei nu poate însemna doar capacitatea de a reglementa tehnologia creată de alții.
Suveranitatea tehnologică înseamnă și capacitatea de a construi.
Înseamnă să avem infrastructură digitală proprie sau controlabilă.
Înseamnă să avem cloud european competitiv.
Înseamnă să avem capacitate de calcul pentru inteligență artificială.
Înseamnă să avem semiconductori, centre de date, soluții open source, competențe digitale, cercetare aplicată și companii europene care pot scala global.
Cu alte cuvinte, Europa trebuie să treacă de la postura de regulator al lumii digitale la postura de constructor al propriei puteri tehnologice.
Nu spun acest lucru dintr-un reflex anti-american, anti-globalizare sau protecționist. Dimpotrivă. Europa trebuie să rămână deschisă, competitivă și conectată la partenerii săi democratici.
Dar deschiderea nu trebuie confundată cu dependența.
Parteneriatul nu trebuie confundat cu vulnerabilitatea.
Iar piața liberă nu trebuie să însemne incapacitatea Europei de a-și proteja infrastructurile critice, datele, economia și democrațiile.
În ultimii ani am înțeles, uneori dureros, că dependențele strategice nu sunt doar concepte teoretice. Le vedem în energie. Le vedem în lanțurile de aprovizionare. Le vedem în securitate. Și le vedem din ce în ce mai mult în tehnologie.
Dacă administrațiile noastre publice, companiile noastre, spitalele, școlile, serviciile esențiale și infrastructurile critice depind integral de tehnologii, platforme și infrastructuri aflate în afara controlului european, atunci autonomia strategică rămâne incompletă.
De aceea, deciziile recente de la nivel european privind suveranitatea tehnologică trebuie privite ca un pas necesar. Europa începe să înțeleagă că nu este suficient să stabilești reguli bune pentru piața digitală. Trebuie să ai și capacitatea industrială, științifică și administrativă de a susține acele reguli prin infrastructură proprie, competențe proprii și tehnologii dezvoltate în Europa.
Pentru România, această discuție este cu atât mai importantă.
România are o resursă extraordinară: oameni foarte buni în IT, companii inovatoare, centre universitare puternice, specialiști apreciați în toată lumea și orașe care pot deveni hub-uri regionale de tehnologie. Clujul este un exemplu foarte bun în această direcție.
Dar România nu trebuie să rămână doar furnizor de talent pentru alții.
România trebuie să devină parte activă din construcția suveranității tehnologice europene. Asta înseamnă să ne uităm serios la câteva direcții.
În primul rând, achizițiile publice digitale trebuie să încurajeze interoperabilitatea, securitatea, portabilitatea datelor și evitarea blocajului într-un singur furnizor.
În al doilea rând, statul român trebuie să folosească mai inteligent soluțiile open source, acolo unde acestea sunt potrivite, sigure și eficiente. Codul deschis nu este o modă. Este o formă de transparență, control și capacitate tehnologică.
În al treilea rând, cloudul guvernamental și infrastructurile digitale publice trebuie gândite nu doar ca proiecte tehnice, ci ca elemente de suveranitate, reziliență și securitate națională.
În al patrulea rând, România trebuie să investească în competențe, cercetare aplicată și parteneriate reale între universități, companii și administrație.
Și, în al cincilea rând, trebuie să înțelegem că digitalizarea statului nu înseamnă doar formulare online și aplicații noi. Înseamnă arhitectură, guvernanță, standarde, securitate, date curate, interoperabilitate și responsabilitate.
Aici este legătura directă între suveranitatea tehnologică europeană și reformele interne pe care România trebuie să le facă.
Nu putem vorbi credibil despre suveranitate digitală europeană dacă administrația noastră publică rămâne fragmentată, dacă instituțiile nu își cunosc clar infrastructura digitală, dacă nu știm ce aplicații folosim, cine le administrează, unde sunt datele, ce roluri au utilizatorii și cum se auditează accesul.
Suveranitatea tehnologică începe și cu ordine în propriul stat.
De aceea, cred că România trebuie să susțină direcția europeană, dar nu doar declarativ. Trebuie să o transforme în politici publice naționale: în legislație bună, în achiziții publice inteligente, în investiții, în standarde tehnice, în sprijin pentru companiile românești și europene și în administrație digitală matură.
Europa are valori. Are reguli. Are piață. Are talent.
Acum trebuie să aibă și capacitatea de a construi. Iar România nu trebuie să stea pe margine. Trebuie să fie parte din acest efort.
Nu pentru izolare.
Nu pentru protecționism.
Ci pentru reziliență, competitivitate și libertate de decizie.
Pentru că, în secolul XXI, cine controlează infrastructura digitală controlează o parte importantă din economie, securitate și democrație.
Iar dacă vrem o Europă puternică, democratică și relevantă global, trebuie să avem curajul să spunem clar:
Europa nu trebuie doar să reglementeze viitorul tehnologic. Europa trebuie să îl și construiască.