Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea senatorului Silvia Monica Dinică, președintele Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului, cu Jurgen Martens, membru al Bundestagului german

Președintele Comisiei economice, industrii și servicii, senatorul Silvia Monica Dinică, a avut miercuri, 7 iulie a.c., o întrevedere cu domnul Jurgen Martens, membru al Bundestagului german.
Discuțiile au vizat cooperarea în plan bilateral și al Uniunii Europene.
Demnitarul român a salutat relațiile bilaterale solide și excelente dintre România și Germania, care au evoluat constant, chiar și în timpul pandemiei Covid-19, bucurându-se astăzi de un statut privilegiat de natură strategică. În acest context, a exprimat aprecierea pentru eforturile și realizările Președinției germane ale Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al anului trecut, menite să consolideze acțiunea comună și unitatea Uniunii Europene.
Președintele Comisiei a apreciat contribuția românilor care trăiesc și lucrează în Germania, mărturie a relațiilor reciproc avantajoase dintre țările noastre. Aceștia - medici, oameni de știință, ingineri, lucrători sezonieri sau rezidenți – reprezintă una dintre cele mai mari și mai bine integrate comunități din această țară. Senatorul Silvia Dinică a subliniat totodată și aportul minorității germane care trăiește în România la cultura, economia și politica românească, aceasta putând fi considerată un adevărat catalizator pentru cooperarea noastră bilaterală.
În plus, senatorul Dinică a remarcat calitatea investițiilor germane în România și contribuția lor la dezvoltarea economiei române, Germania fiind principalul partener comercial al României și al treilea investitor în economia românească.
În cadrul dialogului, a avut loc și un schimb de păreri pe teme ce țin de sistemele educaționale din cele două țări și lupta împotriva pandemiei Covid 19.


Go to top