Cătălin Mîndru: ”Viitorul României sunt copiii, iar copiii au nevoie de protecție”

Viitorul României sunt copiii, iar copiii au nevoie de protecție

Viitorul României sunt copiii, iar copiii au nevoie de protecție Acum, nu după o altă tragedie și trebuie să conștientizăm asta nu doar când este Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, ci în fiecare zi. Mi-aș fi dorit să celebrăm progresele României în protejarea celor mici, dar, în loc să vorbesc despre victorii, sunt obligat să vorbesc, din nou, despre tragedii. Despre copii pierduți, despre familii distruse, despre instituții care nu reacționează, despre sisteme care clachează și despre un stat care întârzie să învețe cea mai simplă lecție: Viitorul României sunt copiii, iar copiii au nevoie de protecție Acum, nu după o altă tragedie.

Constituția României, la art. 49, spune „copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție”. Legea 272/2004 obligă statul să prevină abuzul, neglijarea și exploatarea copiilor. Convenția ONU privind Drepturile Copilului, ratificată de România, spune limpede: interesul superior al copilului trebuie să primeze în orice decizie publică. Așadar, în teorie, suntem un stat modern. În practică, suntem un stat care descoperă că are probleme în protecția copiilor numai atunci când se întâmplă tragedii.

Când sistemul medical uită de siguranță, au loc tragedii. 

Recent, o fetiță a murit într-un cabinet stomatologic. O procedură care trebuia să fie banală s-a transformat într-o tragedie ireversibilă. Bebelușii morți la maternitatea din Iași sunt erori ale unui sistem medical care a uitat de siguranță. În astfel de cazuri, nu rugămintea către cei care au încălcat legea de a-și corecta singuri greșelile este prima reacție sistemică, ci deciziile ferme ale structurilor de management sanitar care să sancționeze greșelile și să evite repetarea lor. 

Băiețelul electrocutat în centrul civic din Vaslui: moarte prin neglijență publică

Aceasta nu este o „întâmplare nefericită”. Este consecința directă a lipsei de întreținere, a absenței controalelor tehnice, a unei administrații care a prioritizat aparențele în detrimentul siguranței.
Solicit în continuare explicații și responsabilități. Voi iniția dezbateri și intervenții legislative pentru îmbunătățirea standardelor obligatorii de siguranță în spațiile publice pentru copii.

Fetița abuzată la școala Miclești: un sistem de protecție care nu protejează

Poate cel mai revoltător caz recent este cel al fetiței abuzate din Miclești. Un copil agresat la școală, iar agresorul a rămas în aceeași instituție cu victima. Este ceva de neimaginat într-un stat european.
Am cerut clarificări Ministerului Justiției privind cadrul legal care permite o asemenea aberație. Am cerut Ministerului Educației demiterea inspectorului școlar general al județului Vaslui și măsuri concrete de protecție. Aici nu vorbim despre o eroare, ci despre o cultură instituțională toxică bazată pe minimalizarea abuzului și protejarea agresorului.
Un copil nu poate fi lăsat singur în lupta cu un sistem care nu vede, nu aude și nu reacționează.
Aceste tragedii nu sunt excepții. Sunt simptome.

Cifre care ar trebui să ne cutremure:

• România are peste 1 milion de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială – cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană.
 • Aproximativ 45.000 de copii sunt în evidențele autorităților ca victime ale violenței domestice în fiecare an – majoritatea cazurilor fiind subraportate.
 • Un copil din doi nu beneficiază de servicii medicale stomatologice în mod regulat – iar sistemul de prevenție aproape nu există.
 • În educație, rata abandonului școlar atinge 15,6%, peste media europeană.
 • În ultimii 10 ani, peste 500 de copii au murit în accidente în spații publice sau domestice, care puteau fi prevenite.
Fiecare număr din aceste statistici reprezintă un copil real, cu un nume, cu o poveste, cu o viață pierdută sau distrusă.

Instuțiile statului: lente, incoerente sau absente.

DGASPC-urile sunt sufocate administrativ, aglomerate, subfinanțate și de multe ori depolitizate doar pe hârtie.
Inspectoratele școlare sunt, adesea, mai ocupate cu organizarea de festivități și protejarea sinecurilor impuse de la partide, decât cu siguranța copiilor.
Ministerele se ascund în spatele procedurilor.
Administrațiile locale se ascund în spatele scuzelor.
Adevărul este simplu și încă greu de acceptat: România nu are o cultură instituțională a protejării copilului. Are doar o serie de instituții care bifează formal această misiune.

Stimați colegi,
Au trecut 35 de ani de când România și-a asumat implementarea principiilor și a măsurilor prevăzute în Convenția ONU pentru Drepturile Copilului, iar ritmul în care îmbunătățim viața copiilor este unul foarte lent și fără rezultate vizibile. Reafirm prin prezenta declarație dreptul fiecărui copil la sănătate, educație de calitate și participare activă la deciziile care îl privesc.

În calitate de părinte, cadru didactic și senator al României, nu pot și nu vreau să rămân indiferent față de tragediile în care sunt implicați cei mici și familiile lor, motiv pentru care voi interveni și voi ridica vocea în Parlament, în județul Vaslui sau în fața oricărei instituții care și-a uitat menirea, de fiecare dată când copiii sunt în pericol.

 

publicat în data de 18.11.2025 10:03:10


Go to top