Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Vizita Comisarului european responsabil pentru Uniunea securităţii, Julian King

În cadrul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în România, luni, 18 septembrie 2017, Comisarul european responsabil pentru Uniunea securităţii, Julian King, a avut o întrevedere cu comisiile parlamentare reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru afaceri europene și pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Înainte de a aborda tematica de securitate înscrisă pe agenda întâlnirii, Comisarul european Julian King s-a referit la atacurile sângeroase care au avut loc în această vară în Marea Britanie, subliniind ideea că ele au afectat cetățeni din diverse state - printre victime s-a numărat și o persoană din România – dar și faptul că un tânăr din România a dat dovadă de eroism luptându-se cu agresorul.
Precizând că asigurarea securității, contracararea atacurilor sunt responsabilitatea statelor membre ale Uniunii, chemate primele sa reacționeze la atacuri, domnia sa a pledat pentru întărirea cooperării la nivel european în vederea stabilirii și implementării unui ansamblu de strategii și măsuri comune, care, potrivit unei evaluări publicate recent, se bucură de sprijinul larg al populației și organizațiilor societății civile din statele europene.
In acest context, domnia sa a menționat sistemul de asistare pentru a face schimb rapid de informații și probe, publicarea, lunar, a unui raport al acțiunilor adoptate pentru a implementa prioritățile de securitate stabilite de președintele Junker. Intr-un scurt bilanț, comisarul european și-a exprimat speranța că s-a reușit întărirea securității la granița externă a Uniunii, a sistemului de informare Schengen, a Europol și a altor agenții-cheie cărora li s-au acordat resurse financiare și umane, s-au rezervat fonduri pentru a finanța împiedicarea teroriștilor să folosească mijloacele prin care atacă. O atenție specială a avut colaborarea cu autoritățile de resort pentru a apăra spațiile publice vizate de agresori, cu marii furnizori de servicii de Internet împotriva radicalizării tinerilor, cu comunitățile locale, care să identifice și să lupte împotriva situațiilor de radicalizare.
Subliniind că ”ar fi o greșeală să spunem că poate fi eliminată amenințarea”, vorbitorul a insistat pe ideea ca ”împreună putem să facem să fie tot mai grea reușita lor” mai ales în contextul în care amenințările evoluează, se schimbă și creează noi tipuri de provocări, dintre acestea extrem de periculoase fiind astăzi atacurile cibernetice, prin dimensiunea uriașă a fenomenului.
De aceea, președintele Junker a inclus securitatea cibernetică printre prioritățile perioadei următoare, în sprijinul consolidării acesteia urmând să fie propus un pachet de măsuri care va reorganiza si mobiliza agenții, spre exemplu ENISA va deveni o agenție a Uniunii Europene pentru securitate cibernetică, și va fi întărită EUROPOL. Se va propune acceptarea probelor IT în Curțile de Justiție. S-a subliniat, de asemenea, importanța schimburilor de informații între toate agențiile naționale de informații, utilizarea sistemelor de informații Schengen și a bazei de date EUROPOL cu rapiditate și eficiență, susținerea unei propuneri legislative privind interoperativitatea.
La nivelul comunităților, se preconizează invitarea unor specialiști care să lucreze cu tinerii dar și cu alte grupuri susceptibile de radicalizare, important fiind pentru succesul tuturor măsurilor adoptate, crearea unui cadru politic adecvat. In luna octombrie va fi finalizat un pachet de măsuri antiteroriste care va duce la consolidarea legislației actuale privind explozivii si precursorii, împiedicarea accesului teroriștilor la sursele de finanțare, iar autoritățile naționale implicate în procesul de implementare a măsurilor legislative vor fi sprijinite concret de către Comisia Europeană prin punerea la punct a unui sistem prin care să se realizeze evidența persoanelor care sosesc în aeroporturi în colaborare cu forțele politice de frontieră. Comisarul Julian King a apreciat în mod deosebit sistemul de înregistrare a pasagerilor pe care l-a văzut în cadrul vizitei în zona de frontieră cu ocazia vizitei în România și a declarat că va încuraja și alte state membre să urmeze acest exemplu.
Comisarului european responsabil pentru Uniunea securităţii i-au adresat întrebări Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene din Senat, președintele Comisiei pentru ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, Dorel Căprar, Ana Birchall, membru în Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, Titus Corlățean, membru al Comisiei pentru relații externe și președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen, deputații Dan Barna și Cristina Mădălina Prună. Întrebările au vizat în primul rând exprimarea punctului de vedere al Comisarului european cu privire la aderarea României la spațiul Schengen în contextul afirmațiilor recente ale președintelui Jean Claude Junker făcute cu prilejul prezentării discursului despre starea Uniunii Europene, cu sublinierea că reforma sistemului de informare Schengen și apărarea granițelor Uniunii ar fi mai eficiente în acest cadru, și ar crește și gradul de încredere al populației în măsurile de securitate comune implementate.
Comisarul european a răspuns că :”Eu o să pledez în favoarea aderării României la spațiul Schengen nu numai pentru că ne confruntăm cu aceleași amenințări, ci și din perspectiva experienței practice pe care ați câștigat-o în apărarea granițelor UE”.
Ca răspuns la întrebările punctuale adresate de parlamentarii români, domina-sa a ținut să facă o distincție între gestionarea fluxurilor de migranți și aspectele de securitate și a insistat asupra necesității respectării drepturilor democratice în cadrul acțiunilor de combatere a terorismului și criminalității organizate, precum și a promovării unor forme concrete de educare și conștientizare a tinerilor în legătură cu amenințările din sfera realității virtuale.



Go to top