Ștefan Pălărie: Fără violență în limbajul politic!

Fără violență în limbajul politic
 
Am observat cu mâhnire, în ultimele luni, o revenire a unui comportament și a unui limbaj politic ce nu-și are loc într-o societate civilizată și mai ales democratică. Cu părere de rău, am văzut asta venind în special de la un partid aflat în coaliția de guvernare, de la colegii din Partidul Social Democrat.

Încercarea de a rezolva dispute politice prin atacuri care dezumanizează adversarul – deși noi suntem parteneri la guvernare, nu inamici –, prin atacuri care incită la agresiune, care coboară nivelul de decență și de acceptabilitate a violenței, este greșită în primul rând față de societate, față de români.

Există o responsabilitate, subliniez din nou, mai ales a celor aflați la guvernare, de a nu sădi ca lideri ai unei țări semințele urii și dezbinării. De a nu arunca gaz pe foc. Politica este calea spre o rezoluție pașnică, nu mijlocul de a inocula și porni războaie sau a legitima violența între cetățeni, atunci când nu găsești resorturi de exprimare sau de a-ți atinge obiective personale.
România are multe probleme, de acord, dar nici una dintre soluții nu este calea spre violență. Și nu, faptul că adresați acest limbaj altor oameni politici, nu face asta să fie scuzabil sau acceptabil ci, din contră, este un semnal greșit către cetățeni.

Mă adresez în principal colegilor din PSD, dar și altora care au ales calea ușoară a populismului violent – nu încercați să vă acoperiți neputința și lipsa de conținut cu strigături și violență. Nu este de vină USR sau a altcuiva pentru că PSD și-a pierdut busola și nu reușește să articuleze niște mesaje politice coerente.

Uitați-vă mai bine la ce drame și tragedii a condus acest tip de limbaj în alte țări, cu democrații mult mai stabile și de tradiție – unde violența de limbaj a clasei politice a contribuit direct la gesturi fanatice, la atentate la viața unor politicieni. De ce? Pentru că cineva de la vârf, de pe scenă, de la televizor, le-a transmis acelor oameni că asta e calea.

Repet: nu fiți dvs aceia care pun și legitimează arma în mâna unui fanatic.
Și încă ceva: dacă vă considerați lideri puternici, nu mai atacați femeile din politică, nu mai încurajați misoginismul – pentru că Parlamentul și Guvernul nu sunt o ieșire cu băieții la bere. Ci ceva mult mai grav și serios. Până acum ați reușit exact contrariul. Doamnele ministru din partea USR și care fac treabă bună pentru România sunt între cele mai apreciați lideri din acest cabinet, oricât ați arunca jigniri și cuvinte urâte la adresa lor. Cu toate astea, un pic de decență nu ar strica, dacă aveți cu adevărat dorința ca România să crească, să se dezvolte armonios și să nu se prăbușească sub flagelul violenței și urii.

Și poate v-ar ajuta și pe dvs să vă recuperați credibilitatea și procentele pe care le căutați cu disperare, dar nu pare că le mai găsiți.

 

publicat în data de 24.03.2026 16:24:35


Go to top