2026 trebuie să fie anul în care închidem definitiv epoca xeroxului în administrația publică din România
Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a vorbi despre o problemă care pare, la prima vedere, măruntă, administrativă, birocratică. Dar care, în realitate, spune foarte mult despre felul în care statul român își privește cetățenii.
Este vorba despre obsesia administrației publice pentru copii după buletin, pentru copii după documente pe care chiar statul le-a emis, le deține deja sau le poate verifica legal, prin mecanisme pe care tot statul ar fi trebuit să le construiască și să le folosească de ani de zile.
Prea mulți români cunosc această scenă. Te duci la ghișeu, completezi formularul, prezinți actul de identitate, iar la final ți se spune, aproape mecanic: „Mai trebuie și o copie după buletin.”
Această propoziție banală nu este doar un reflex birocratic. Este simbolul unui mod de a administra statul care trebuie să înceteze.
Pentru că, în anul 2026, într-o Românie care vorbește despre digitalizare, despre interoperabilitate, despre identitate electronică, despre servicii publice moderne, este pur și simplu inacceptabil ca cetățeanul să fie tratat în continuare ca un curier de hârtii între instituțiile aceluiași stat.
Statul român are dreptul să verifice identitatea unei persoane. Nimeni nu contestă acest lucru. Dar statul român nu are dreptul să transforme cetățeanul într-un transportator permanent de copii după acte pe care chiar statul le are deja sau le poate obține.
Aici este, de fapt, miza reală. Nu vorbim doar despre niște copii de buletin. Vorbim despre o administrație care, în loc să fie inteligentă, este comodă.
Vorbim despre un sistem care, în loc să comunice intern, mută povara pe umerii cetățeanului. Vorbim despre o cultură instituțională în care lipsa de interoperabilitate, lipsa de curaj administrativ și lipsa de modernizare sunt ascunse în spatele unei hârtii xeroxate.
Și tocmai de aceea spun astăzi, foarte clar, de la această tribună: 2026 trebuie să fie anul în care închidem definitiv epoca xeroxului în administrația publică din România. Nu mai este suficient să vorbim frumos despre digitalizare. Nu mai este suficient să lansăm platforme, aplicații și strategii.
Digitalizarea reală începe în momentul în care statul încetează să mai ceară cetățeanului documente pe care statul însuși le-a emis sau le poate verifica.
Un stat modern nu își pune cetățeanul să plimbe copii după buletin. Un stat modern verifică identitatea. Un stat modern schimbă date între instituții în condițiile legii. Un stat modern cere strict ceea ce este necesar, nimic mai mult. Un stat modern respectă timpul cetățeanului, datele cetățeanului și demnitatea cetățeanului. Aceasta este direcția în care trebuie să mergem. Și de aceea anunț că voi susține, prin toate instrumentele parlamentare și instituționale pe care le am la dispoziție, o ofensivă clară împotriva acestei birocrații inutile.
Vom identifica toate procedurile în care se mai cer copii după buletin sau după alte documente pe care statul le deține deja. Vom separa ceea ce este obligație legală reală de ceea ce este doar rutină administrativă. Vom cere ministerelor și instituțiilor să spună clar unde, de ce și în baza cărui text mai cer aceste copii. Vom folosi controlul parlamentar.
Iar acolo unde legislația încă păstrează astfel de cerințe, vom interveni pentru a le modifica. Și vreau să fiu foarte clar: această bătălie nu este împotriva rigorii administrative. Nu este împotriva verificării identității. Nu este împotriva ordinii instituționale. Este o bătălie pentru un stat mai bun. Pentru un stat mai inteligent. Pentru un stat care nu își mai ascunde neputința în spatele expresiei „mai aduceți o copie”. Pentru că adevărul este acesta: Nu cetățeanul trebuie să compenseze blocajele statului. Nu cetățeanul trebuie să plătească, prin drumuri, timp pierdut și hârtii, faptul că instituțiile nu comunică între ele. Nu cetățeanul trebuie să fie xeroxul administrației publice.
Doamnelor și domnilor senatori,
În orice reformă adevărată există și o dimensiune simbolică. Iar eliminarea copiilor inutile după buletin este exact un asemenea gest: unul concret, vizibil, imediat în viața oamenilor și profund relevant pentru felul în care înțelegem statul. Nu putem pretinde că facem digitalizare dacă păstrăm aceeași logică de ghișeu, aceeași cultură a dosarului, aceeași suspiciune instituțională față de cetățean și aceeași incapacitate de a verifica datele fără a aduna teancuri de copii.
De aceea, cred că a venit momentul să spunem răspicat: România nu mai poate rămâne țara în care statul își pune cetățeanul să plimbe copii după documente emise chiar de stat.