Marius Bodea: ”Tagma sinecuriștilor pesediști s-a săturat de vile și mașini de lux. Acum își plimbă îmbuibarea doar cu avioane private.”

Tagma sinecuriștilor pesediști s-a săturat de vile și mașini de lux. Acum își plimbă îmbuibarea doar cu avioane private.
 
Pesediștii de vârf au fost din nou prinși la bordul unor jeturi private, alături de afaceriști și condamnați. În gașca lor de petrecăreți pe bani publici s-au urcat judecătorul constituțional Cristian Deliorga și un președinte de tribunal.
 
Pe pesediști îi știm de mult. Sunt băieții care plâng cu sughițuri la televizor de mila pensionarului, care rup microfoanele când vorbesc despre scumpiri și care jură pe copii că „lor le pasă de oameni”.
 
Aceiași băieți poartă ceasuri cât pensia pe cinci ani, stau în penthouse-uri cu chirii de zeci de mii de euro și, de la o vreme, zboară spre insulele grecești cu jetul privat, nu îngrămădiți la low-cost, ca restul lumii. O cursă: zeci de mii de euro.
După Ciolacu și Grindeanu, care se plimbau pe banii țeparilor de la Nordis, acum s-a strâns o nouă companie selectă pe cursa spre Mykonos. Cursa cu jet privat, evident.
Victor Ponta și Nicolae Bănicioiu, premierul și ministrul Sănătății de pe vremea Colectiv, oamenii pe conștiința cărora apasă zecile de arși care au murit pentru că „avem de toate”.
 
Gruia Stoica, afaceristul condamnat penal definitiv. Florin Manole, fostul ministru al Muncii care a pierdut 770 de milioane de euro din PNRR, tărăgănând legea salarizării doar ca să iasă Ciolacu președinte.
 
Toți au zburat, niciunul n-a plătit. Cică distracția a fost achitată de Camera de Comerț și Industrie a României, adică exact organizația care a beneficiat de niște legi favorabile votate cu două mâini de PSD și validate de Deliorga.
 
Acum se înțelege și de ce au aruncat pesediștii țara în criză la începutul verii și de ce se zbat atâta să revină la guvernare.
 
Nu pentru ca să le fie bine românilor, ci pentru că avioanele private sunt scumpe. Guvernarea este ultimul lor bancomat, iar fără el nu-și mai pot susține traiul de emiri. Îmbuibații ăștia ne-au vândut „grija pentru cei mulți” patruzeci de ani. Se vede acum, de la 12.000 de metri altitudine, cât a valorat.
Nu există niciun dubiu.

 

publicat în data de 08.09.2026 15:56:30


Go to top