Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea senatoarei Iuliana Scântei, preşedinta Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, cu Thomas Garrett, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor 8 septembrie 2021

Miercuri, 8 septembrie a.c., senatoarea Iuliana Scântei,  preşedinta Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, a avut o întrevedere cu Thomas Garrett, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor (CoD), aflat în vizită la Bucureşti, în vederea pregătirii viitoarelor evenimente organizate sub egida Preşedinţiei Române a CoD.
La întâlnire a mai participat şi Robert Herman, reprezentant al societăţii civile în cadrul CoD.
Senatoarea Iuliana Scântei a prezentat pe scurt rolul şi atribuţiile Comisiei juridice în cadrul Senatului şi a subliniat că într-o democraţie cu adevărat funcţională este esenţială promovarea la nivelul societăţii civile a unei culturi a democraţiei şi justiţiei. Acest obiectiv nu poate fi însă atins, fără încurajarea implicării societăţii civile în procesele de luare a deciziilor la nivel local şi central, precum şi în diferitele etape ale procesului legislativ.
În continuare, discuţiile s-au axat pe identificarea unor modalităţi concrete de conlucrare între Parlamentul României şi Comunitatea Democraţiilor, care să vizeze, în special,  întărirea rolului CoD de platformă de dialog şi de schimb de bune practici la nivel parlamentar între statele membre. Un alt obiectiv de interes este creşterea vizibilităţii CoD în România, prin implicarea tinerilor studenţi din marile centre universitare (Iaşi, Bucureşti, Cluj s.a.) în derularea unor proiecte educaţionale de anvergură, dedicate promovării valorilor şi principiilor democraţiei.
Comunitatea Democrațiilor (CoD) a fost înființată în anul 2000, la inițiativa SUA, prin semnarea, de către 106 membre ale ONU, printre care şi România, a Declarației de la Varșovia.
CoD este cea mai amplă platformă de dezbatere și schimb de experiență pe tema democrației la nivel global. Consiliul Guvernator, din care fac parte 31 de state, inclusiv România (din 2011), este principalul organ decizional al Comunității Democrațiilor.
România asigură Președinția CoD în perioada septembrie 2019 - septembrie 2022, având ca principale priorități: promovarea democrației pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea și dezvoltarea durabilă; facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice; relația dintre procesele democratice și tehnologia informației.



Go to top