Comunicate de presă

Vizita oficială în România a delegației Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare

Senatul României a organizat, în perioada 3-5 martie 2026, vizita oficială la București a Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare (UIP), condusă de președintele Fabian Hamilton.
Evenimentul a reprezentat o ocazie de dialog între legislativele celor două țări și de aprofundare a cooperării între Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) și omologii britanici.
Parlamentarii britanici au fost primiți de Mircea Abrudean, președintele Senatului, care,  în cadrul discuțiilor, a subliniat importanța parteneriatului strategic dintre cele două state și a exprimat aprecierea pentru contribuția Marii Britanii la consolidarea Flancului Estic al NATO și la stabilitatea regiunii Mării Negre. Interlocutorii au manifestat dorința de a continua și consolida cooperarea bilaterală în domeniul protecției drepturilor și intereselor românilor care trăiesc și muncesc în Marea Britanie.
În cadrul dezbaterilor cu comisiile reunite pentru politică externă, afaceri europene și cu membrii Grupului de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Parlamentul României, participanții au reliefat relația solidă dintre cele două țări și dinamica excelentă a dialogului bilateral pe diverse paliere.
Totodată, a fost subliniat rolul important al comunității românești din Marea Britanie care numără peste 1,3 milioane de cetățeni și care sunt bine integrați în societatea britanică. În context, a fost adus în discuție un exemplu de bune practici, precum Centrul comunitar românesc de la Harrow, Londra. De asemenea, parlamentarii români au salutat decizia Regatului Unit de a reveni la programul Erasmus+ în anul universitar 2027-2028, o oportunitate importantă pentru studenții și cadrele universitare din România și Marea Britanie de a relansa schimburile academice și colaborarea educațională.
Președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului,  Nicoleta Pauliuc, a condus lucrările reuniunii comune a comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților. Au fost abordate teme de actualitate precum  provocările de securitate din regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina și cooperarea dintre România și Regatul Unit în cadrul NATO, inclusiv pe Flancul Estic. Nicoleta Pauliuc a subliniat că parteneriatul româno-britanic constituie o premisă fundamentală a consolidării securității europene și pentru combaterea amenințărilor hibride cu care se confruntă democrațiile noastre.
Dialogul parlamentar și cooperarea strategică dintre cele două țări, potrivit președintei Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, au căpătat o importanță sporită în actualul context geopolitic.
De asemenea, delegația parlamentară britanică a avut o întrevedere la sediul Ministerului Afacerilor Externe cu secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, unde au fost evidențiate elementele definitorii ale cooperării româno-britanice, cum sunt viziunea similară asupra păcii și securității și angajamentul solid comun față de securitatea euroatlantică.    
Pe parcursul vizitei în România, delegaţia britanică a fost însoțită de deputatul Cosmin-Ioan Corendea, vicepreşedinte al Comitetului Director al GRUI.
Dialogul bilateral de la București va fi continuat cu ocazia apropiatei sesiuni a UIP (Istanbul, 15-19 aprilie 2026), în scopul aprofundării cooperării dintre cele două grupuri interparlamentare şi, la un nivel extins, între parlamentele român şi britanic.
Din delegația britanică au mai făcut parte Harriett Baldwin  și Lord Cromwell, membri ai Comitetului Executiv al Grupului Britanic al UIP, precum și Anneliese Dodds  și Baroneasa Northover.
 ***
Uniunea Interparlamentară (UIP), fondată în 1889, este organizația internațională a parlamentelor și reprezintă primul forum permanent de negocieri politice multilaterale. În prezent, UIP include 183 de parlamente naționale și 15 adunări parlamentare internaționale cu statut de membru asociat, colaborând strâns cu Organizația Națiunilor Unite în scopul consolidării dimensiunii parlamentare a cooperării internaționale şi al stabilirii unui canal de comunicare direct între ONU şi parlamente.

publicat în data de 06.03.2026 13:26:21


Go to top