Alina Mungiu-Pippidi, spaima plasei de rafie și a banului de ciorap!
 
Alina Mungiu-Pippidi a avut al doilea orgasm „intelectual”!
După primul orgasm politic din 2016, când bila de înţelepciune se îneca cu subsemnatul, PEIA în sus, PEIA în jos, răsare iar căpuţul Alinuţei, eterna portavoce a stăpânilor fără chip.
Aceeași madamă care în anii '90 ne ținea lecții de morală ca să privatizăm totul pe un leu, iar în 2016 trăia orgasme ideologice la gândul că România ar putea deveni complet o colonie a capitalului străin și PEIA merge la pensie.
 
Azi, doamna Pippidi, cu aer de salvatoare la normă, ne explică senin că „fără eliminarea cash-ului, România nu se poate reforma”.
Asta da, găselniță! Asta da, reformă!
În loc să se ia de multinaționalele care de 20 de ani fac miliarde și raportează pierderi, în loc să ceară reglarea redevențelor de batjocură pe resursele țării, s-a găsit marea problemă națională, bancnota de 100 de lei din portofelul lu’ nea Gheorghe din Vădastra.
 
Păi să vezi că în Danemarca, Suedia și Norvegia, după ce au tras țara pe card și pe QR, au început să o dea înapoi, că au văzut ce înseamnă să controlezi tot, bătrâni fără acces, oameni blocați, crize bancare, hacking și falimente personale.
Dar ce contează!?!
La noi trebuie să dăm bine pe la Bruxelles, la FMI și în cancelariile băieților deștepți.
 
De fapt, ăsta nu e un proiect pentru binele românului, ci pentru buzunarul lor.
Să nu cumva să mai existe ban nefiscalizat, să nu mai poți da la țară o găină, un kilogram de miere, o ceapă verde, o muncă de-o zi fără să-ți bage cineva mâna-n buzunar și ochiul în cont.
 
Și cine țipă cel mai tare?
Aceeași armată de ONG-iști eterni din armata lui SOROȘ, cu lefuri de la fundații externe, care habar n-au cum trăiește un pensionar cu 1800 lei pe lună.
Dar vin cu lecții despre digitalizare, ca și cum ar ști mai mult decât să-și încaseze granturile în euro pe card.
 
Așa că, stimat Alinoi ... scuze, stimată Alinuţa... să știi că românul nu e dispus să-și arunce cash-ul la tomberon pentru fanteziile voastre ideologice.
Ba dimpotrivă, românul e sătul de voi, de gargară, de comenzi externe și de agenda voastră de control total.
România nu mai are timp de „orgasme intelectuale” care nu rezolvă nimic, ci de acțiuni concrete, de politici reale care să protejeze cetățeanul și să taxeze marile afaceri.
 
România nu e Silicon Valley și nici cartierul Chelsea din Londra.
 
E țara în care încă se face plata peșin, se pune plicul la nunți, se vinde leguma în piață și se împrumută omul de la vecin, nu de la I.F.N.
 
Și nu pentru că n-ar vrea să fie modern, ci pentru că nu vrea să fie sclavul terminalului de card și al ochiului digital care-i numără firimiturile.
 
Așadar, noi nu ne vindem cash-ul!
Îl ținem la sân, la ciorap, în cutia de pantofi și-l dăm pe caiet la magazin si MAT, că așa a ținut neamul ăsta piept cotropitorilor și cozilor de topor.
 
Iar cine vrea control total, să se mute în China digitalizată cu scor de credit social.
 
Noi mai păstrăm un colț de libertate în buzunar, între două bancnote uzate.