Senatorul Silviu-Iulian Coșa, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a primit miercuri, 7 octombrie a.c., o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA. La întrevedere au participat și membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și pentru politică externă ale Camerei Deputaților.
Întrevederea a avut loc în cadrul programului de schimburi între România și SUA – Romania – United States Exchange Program.
În cadrul discuțiilor, senatorul Silviu Coșa a pus accent pe importanța Parteneriatului Strategic cu SUA și pe sprijinul american pentru securitatea națională.
Reafirmând statutul României de factor esențial de stabilitate în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO, președintele Comisiei pentru apărare a subliniat importanța prezenței trupelor americane – în special la Baza „Mihail Kogălniceanu”. Despre aceasta din urmă, demnitarul român a menționat că reprezintă un punct solid de securitate în regiunea Mării Negre, oferind condițiile necesare pentru găzduirea permanentă a trupelor și echipamentelor de apărare aeriană americane, inclusiv prin valorificarea proximității strategice față de Portul Constanța și de obiectivul Neptun Deep.
De asemenea, senatorul Silviu Coșa a reafirmat angajamentul ferm al țării noastre pentru creșterea resurselor financiare alocate apărării, precizând că utilizarea instrumentelor europene, precum programul SAFE, va facilita achiziția de tehnologie avansată și va sprijini direct baza industrială românească prin operațiuni de offset și producție locală.
În ceea ce privește provocările de securitate actuale, președintele Comisiei a atras atenția că se impune o cooperare aprofundată cu partenerii americani în combaterea războiului hibrid, a dezinformării și a amenințărilor cibernetice. Referindu-se la recentele incidente cu drone din apropierea platformei Neptun Deep, senatorul Coșa a evidențiat necesitatea adaptării cadrului legislativ, a îmbunătățirii procedurilor pentru o reacție rapidă și a dezvoltării unor contramăsuri moderne în domeniul dronelor.
Întrevederea s-a încheiat cu reconfirmarea angajamentului comun de a extinde Parteneriatul Strategic și dialogul parlamentar româno-american în toate dimensiunile sale cheie.