Cătălin Mîndru: ”Tinerii României sunt direcția noastră spre viitor!”

Tinerii României, direcția noastră spre viitor
  
Săptămâna aceasta, municipiul Vaslui devine centrul national al dialogului despre viitor, deoarece găzduiește Summitul Tinerilor X cu tema „Încotro? Dincolo de limite”, cea mai amplă manifestare națională dedicată tineretului din România, care reunește mii de tineri, lideri ai organizațiilor de tineret și reprezentanți ai administrației publice din întreaga țară. Este o onoare, dar și o responsabilitate uriașă pentru comunitatea noastră, care, după ani de muncă, a obținut titlul de Capitală a Tineretului din România 2025.

În mandatul meu de viceprimar al municipiului Vaslui, am avut privilegiul de a lucra cot la cot cu organizațiile de tineret, cu voluntarii, cu profesorii și cu antreprenorii locali pentru a construi o comunitate care ascultă, implică și oferă șanse reale tinerilor. Am valorificat atunci energia, creativitatea și spiritul civic al tinerilor din Vaslui, care nu sunt doar resurse simbolice, ci motoare concrete de dezvoltare locală.

Dacă îi asculți pe tineri și le creezi contexte acționale, descoperi soluții pe care nicio administrație nu le poate inventa singură.

Titlul de Capitală a Tineretului din România nu este un trofeu simbolic, iar programul ACCED și mișcarea „Vaslui,#întinerești” sunt rezultatul unei viziuni de dezvoltare comunitară, proiectată pe termen mediu și lung. Vasluiul devine un laborator de idei, un model de colaborare între administrație și societatea civilă, un loc unde tinerii pot rămâne, nu doar un loc de unde pleacă.

Aceasta este și viziunea USR pentru tinerii din România, cea în care investiția în tinerii români este o investiție în modernizarea țării, cea în care statul nu decide în locul tinerilor, ci crează condiții pentru a decide ei înșiși și în care administrația nu promite locuri de muncă, ci deschide drumuri pentru inițiativă și antreprenoriat, cea în care sistemul de educație nu formează executanți, ci oameni liberi, curioși și competenți, pregătiți pentru societatea bazată pe cunoaștere.

Ca senator al României și membru al Comisiilor pentru învățământ, tineret și sport și administrație publică, continui această misiune: să aduc vocea tinerilor în Parlament, să contribui la construirea unui cadru legislativ modern, care să stimuleze participarea civică, educația de calitate, inovația și implicarea locală.

Avem nevoie de politici publice bazate pe date, de investiții în formarea competențelor pentru economia digitală și verde, de spații comunitare pentru tineri, de programe de mobilitate și voluntariat, dar mai ales de încredere în generațiile care vin.

Contextul european și global în care ne aflăm ne obligă la luciditate. România nu mai este o periferie: este parte a unei Uniuni Europene care se redefinește și a unei lumi în schimbare rapidă, unde educația, inovația și implicarea civică sunt noile forme de apărare națională. Într-o lume instabilă, cea mai sigură investiție este în tinerii care gândesc liber și acționează responsabil.

De aceea, Summitul Tinerilor de la Vaslui nu este doar un eveniment local, ci un simbol al direcției pe care România trebuie să o urmeze: o direcție orientată spre viitor, spre participare, spre încredere în capacitatea noastră de a construi comunități care cresc împreună.

În numele grupului USR, reafirm astăzi angajamentul nostru pentru o Românie care investește în educație, tineret și inovație, pentru o țară în care fiecare tânăr are șansa de a-și transforma potențialul în realitate.
Vasluiul a demonstrat că se poate, chiar și într-un context politic complicat.

Acum este rândul nostru, al tuturor, să dăm României curajul să creadă în generațiile care vin.

 

publicat în data de 21.10.2025 12:41:33


Go to top