Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

PSD se teme de viitoarele alegeri și votează împotriva proiectului USR de alegere a primarilor în două tururi

Comisia de Administrație publică a Senatului a respins propunerea USR privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Deputatul USR Tudor Benga, unul dintre inițiatorii proiectului alături de senatorii USR Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi, a susținut în cadrul ședinței necesitatea la revenirea alegerii primarilor în două tururi arătând că avem primari aleși cu un număr foarte mic de voturi. Exemple ca Gabriela Firea (Bucureşti – 13,84%), Mihai Chirica (Iaşi – 15,36%), George Scripcaru (Braşov – 18,38%), Decebal Făgădău (Constanţa – 16,12%) şi Adrian Florin Dobre (Ploieşti – 11,07%) arată că e nevoie de două tururi pentru a crește reprezentativitatea aleșilor locali.
Senatoarea USR Florina Presadă a întrebat reprezentanții Autorității Electorale Permanente care este poziția instituției pe marginea propunerii USR, răspunsul primit fiind că instituția nu susține proiectul în forma prezentată de către inițiatori. La întrebarea senatoarei Florina Presadă în ce formă ar susține atunci proiectul, reprezentanta AEP a declarat că nu au mandat să intre în astfel de detalii. 
Florina Presadă, senator USR a menționat: „Este evident că motivul respingerii inițiativei USR privind alegerea primarilor în două tururi este unul politic, și nu tehnic. Numai că ceea ce nu iau în calcul PSD și UDMR este tot un argument politic: s-ar putea ca ȘI EI să aibă nevoie de două tururi la alegerea primarilor, având în vedere căderea lor în preferințele electoratului din ultimele luni, dacă nu din ultimul an. Am propus totodată ca toate inițiativele cu acest obiect să fie trimise și discutate în Comisia specială pentru legile electorale. Încă nu e prea târziu.”
USR a militat constant în ultimii trei ani pentru revenirea la alegerea în două tururi de scrutin a primarilor și președinților de consilii județene. De altfel, USR a susținut inițiativa legislativă cetățenească „Oameni noi”, care includea și acest proiect. Alegerea primarilor într-un singur tur a fost calea sigură către baronizarea administrației locale și perenizarea în funcție a unor personaje politice precum Liviu Dragnea sau Marian Oprișan, la politizarea cheltuirii banilor publici și la creșterea corupției la nivel local.
 



Go to top