Ministrul Irineu Darău: 10 milioane de euro pentru finanțarea organizațiilor de management al destinației, via fonduri PNRR

Irineu Darău, ministrul USR al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a reușit să pornească finanțarea organizațiilor de management al destinației (OMD) via fonduri prin PNRR. Ministrul anunță și simplificarea procedurilor administrative astfel încât, printr-o singură cerere de finanțare, să poată fi incluse mai multe investiții. 


Irineu Darău: „Va fi pus la dispoziție OMD-urilor din țară un buget de 10 milioane de euro, cu scop clar: pentru a putea funcționa eficient și în avantajul promovării destinațiilor turistice pe care le reprezintă. Programul funcționează pe un mecanism transparent, iar ghidul este disponibil pentru consultare publică pe site-ul MEDAT.

OMD-urile trebuie să fie motoarele turismului local: să construiască strategia de dezvoltare turistică, să definească brandul destinației, să coordoneze centrele de informare și să contribuie la profesionalizarea serviciilor pentru vizitatori. 

Până acum, bugetele destinate organizațiilor de management al destinației (OMD) erau direcționate, în mare parte, către proiecte de infrastructură turistică. Funcționarea efectivă a organizațiilor - adică exact componenta care face diferența în dezvoltarea unei destinații - rămânea adesea subfinanțată.

Acum, în parteneriatul (pentru această finanțare) dintre o organizație de management al destinației și o unitate administrativ-teritorială, minimum 20% din finanțare este dedicat funcționării organizației. Este condiția de bază pentru ca rezultatele să poată apărea în mod real. 

Am ținut cont și de diferențele din teren. Localitățile mici, care nu au bugete mari pentru promovare, trebuie să poată construi o strategie pentru turism fără a porni în acest demers cu un dezavantaj structural. De aceea, mecanismul de finanțare este gândit astfel încât să le ofere o șansă reală.”

publicat în data de 11.02.2026 11:36:52


Go to top