Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Discursul preşedintelui Senatului, doamna Anca Dragu, la preluarea mandatului

Doamnelor și domnilor senatori,
Dragi colegi,

 
Permiteţi-mi, în primul rând, să le mulţumesc cetăţenilor români, care ne-au acordat încrederea şi ne-au ales să îi reprezentăm în Senatul României.
Această încredere ne responsabilizează și ne obligă să ne depășim limitele pentru a produce cele mai bune rezultate pentru românii din țară dar și pentru românii din străinătate.
Acest deziderat îl putem duce la îndeplinire doar dacă lăsăm deoparte lucrurile care ne despart, viziunile şi ideile politice diferite, pentru a ne concentra în aceste vremuri dificile pe ceea ce ne uneşte și anume binele, prosperitatea și bunăstarea românilor.
În ceea ce mă privește, vă asigur că voi fi un președinte al Senatului echidistant și corect, nu voi ține cont de culoarea politică, ci de interesele celor pe care îi reprezentăm.
 
Dragi colegi,

Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect, respect pentru cetățenii acestei țări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect față de colegi.
Respect, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conștientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba și în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim adică un for al dezbaterilor și nu un instrument al intereselor înguste, de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal.
Îmi propun ca Senatul României să fie o instituţie transparentă și deschisă, deschisă oamenilor, să recâștigăm prin deschidere și profesionalism încrederea românilor în Parlament, instituţia cea mai importantă și reprezentativă într-o democrație.
Din păcate, în acest moment, Parlamentul se află la cote minime în ceea ce privește gradul de încredere, sub 10% în ultimele sondaje, pe ultimul loc între instituţiile statului român.
Îmi propun să creștem gradul de digitalizare a instituţiei Senatului pentru a simplifica procedurile birocratice ce consumă timp și pentru a veni mai aproape de cetăţean, facilitând  accesul oricărui cetățean român la documentele de interes public și la activitățile pe care le desfășurăm.

Stimați colegi,

Vremurile sunt în schimbare, clasa politică și Parlamentul trebuie să se adapteze. Îmi propun de asemenea să legiferăm  în baza studiilor de impact și a analizelor de oportunitate și să creștem capacitatea Parlamentului de urmări rezultatele aplicării legilor, să legiferăm cu bună credință, având în vedere exclusiv bunăstarea și interesele românilor.
 
 Dragi colegi,

Mă aflu aici, în fața dumneavoastră, într-o ipostază în care s-au mai aflat  46 de persoane, atâţia președinți având Senatul din 1864, de la înfiinţare, și până astăzi.
Astăzi este o premieră, asistăm la un moment unic în istoria României - prima zi în care președintele Senatului, cel de al doilea om în stat, este o femeie. Un gând care mă onorează și mă responsabilizează. Sper că acest moment să reprezinte o încurajare și o motivație în plus pentru implicarea cât mai multor femei în politică şi viața socială, în general. România are nevoie de empatia, grija și căldura pe care femeile le au.
 
Dragi colegi,

Îmi doresc și sunt convinsă că vă doriţi cu toții ca, la finalul celor patru ani de mandat, să ne bucurăm de o Românie cu un nivel de trai mai ridicat, de o  Românie fermă ancorată în spațiul valorilor europene și euroatlantice, de o Românie mai puternică, de o Românie lider în regiune, respectată de toți partenerii externi. Eu cred că România poate și trebuie să devină cea mai importantă economie din regiune.
           
Spor la treabă, dragi colegi.
 
 Vă mulţumesc !
 
 



Go to top