La data de 14 octombrie a.c., a avut loc, la Senatul României, întrevederea Grupului parlamentar de prietenie România-Kazahstan din cadrul Parlamentului României, condus de senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele grupului, cu E.S. Yerlik Ali, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România. Partea română a abordat teme ce au privit stabilirea unei agende de colaborare bilaterală și identificarea unor proiecte concrete care să contribuie la consolidarea relațiilor parlamentare și la intensificarea cooperării economice, culturale și educaționale dintre România și Republica Kazahstan.
Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Grupului parlamentar de prietenie, a subliniat importanța cooperării parlamentare și diplomatice între cele două state, precum și a menținerii unui dialog constant între Parlamente și ministerele afacerilor externe.
Totodată, demnitarul român, a evidențiat semnificația reciprocității în relațiile diplomatice. În acest context, s-a evidențiat importanța ca în România să se deplaseze o delegație parlamentară alcătuită din membrii Grupului de Prietenie Kazahstan – România. Invitația oficială va fi transmisă pe căi diplomatice.
Președintele Grupului parlamentar de prietenie a afirmat că prezența colegilor parlamentari de la Astana creează posibilitatea organizării unei întâlniri la nivelul ministerelor afacerilor externe din România și Kazahstan, ca etapă premergătoare vizitei oficiale a Președintelui Republicii Kazahstan în România.
Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a reiterat importanța strategică a „Coridorului de Mijloc”, un proiect esențial pentru conectarea regiunii Asiei Centrale cu spațiul european, inclusiv prin portul Constanța:
„În august am realizat o misiune regională plecând din Astana, cu opriri în Azerbaidjan, Georgia și Turcia, pentru a consolida dialogul cu partenerii noștri din zona Mării Caspice și a Caucazului. Canalul de transport și comunicare prin Middle Corridor reprezintă cea mai eficientă și competitivă rută de acces a mărfurilor și resurselor energetice către Europa. Interesul nostru este să susținem legăturile comerciale directe prin Marea Neagră – cea mai profitabilă perspectivă pentru importurile destinate spațiului Schengen.”
Pe plan cultural, senatorul a propus intensificarea schimburilor educaționale și academice între cele două state, precum și promovarea cooperării culturale și turistice, evocând vizita anterioară a ambasadorului în Maramureș, regiune pe care Excelența Sa a apreciat-o în mod deosebit.
„Maramureșul este un spațiu care leagă tradiția de identitate. Mă bucur că domnul ambasador a descoperit frumusețea acestei zone și sunt convins că legăturile noastre culturale vor continua să se dezvolte”, a adăugat senatorul Niculescu-Țâgârlaș.
E.S. Yerlik ALI, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România, a declarat că invitația privind deplasarea într-o vizită oficială a membrilor Grupului de prietenie Kazahstan-România este binevenită și demonstrează dorința părții române de a dezvolta relațiile bilaterale la toate nivelurile.
Din partea română au participat şi deputatul Amet Varol, vicepreședinte, senatorul Șipoș Eugen-Cristian și deputații Dan Tănasă și Zahoránszki Brigitta-Eva.
Din partea ambasadei au participat: Rauan Saduakassov – consilier, Botagoz Mauletova – prim-secretar, Danara Talipova – al doilea secretar și Rysbek Sadibek – consilier.