Karma, microfonul de aur și jurnalismul pe ștatul de plată al imperiului progresist!

Există o categorie de oameni care cred că viața e o piesă de teatru pe care o joacă doar ei, că adevărul e ce scriu ei pe Facebook, iar minciuna devine realitate dacă o rostogolești destul de convingător la Europa Liberă.
Aceștia sunt așa-zișii „jurnaliști de opinie”, acei moraliști de platou care, cu salarii grase de la bugetul altor state, vin să ne explice nouă, amărăștenilor de pe Dâmbovița, ce e libertatea, cine trebuie hulit, cine merită linșat public și, mai ales, cine e „inamic al democrației”.
 
Europa Liberă, că tot am pomenit-o, nu e nici liberă, nici europeană.
E un post finanțat de guvernul Statelor Unite, direct din banii contribuabilului american.
 
Adică de la John și Susan din Iowa, care habar n-au că banii lor se duc pe salariile unor editorialiști de mâna a doua de pe Dâmbovița, care își închipuie că sunt ultimii cruciați ai presei libere.
Însuși Donald Trump, la un moment dat, a spus că instituția asta nu mai e necesară.
Ba chiar a încercat să-i taie finanțarea.
Dar progresiștii au reacționat repede, au pus presiune pe Congres, au tras sforile în spate, pentru că fără difuzoare în Est nu mai poți controla narativul.
 
Ei bine, în România, acest post are buget dedicat (1 milion de euro), salarii pe care nici Președintele țării nu le visează și resurse suficiente pentru a-și plăti „jurnaliști de atitudine” care își împletesc cariera din denigrarea țării care i-a născut.
 
Nu critică guverne incompetente sau hoți notorii, nu.
 
Ținta lor sunt mereu aceiași, conservatorii, suveraniștii, oamenii care îndrăznesc să gândească altfel decât prevede caietul de sarcini primit de la sponsorii progresiști.
 
Și-acum vine partea cea mai ironică:
Mulți dintre acești „apărători ai adevărului”, cred că sunt intangibili.
Că nu li se poate întâmpla nimic.
Că viața e o lungă vacanță cu diurne în euro, laptop nou la fiecare doi ani și „breaking news” la comandă.
Dar uită un lucru vechi cât lumea, pe care bătrânii noștri îl știau fără să citească Bhagavad Gita sau Codul lui Manu, faptele părinților se plătesc prin copiii lor.
 
E o lege a firii, o roată a sorții care se învârte tăcut, fără breaking news, fără like-uri și fără banii Departamentului de Stat.
 
Dragii mei jurnaliști cu galoane progresiste, puteți minți cât vreți la televizor, puteți scrie câte pamflete vreți despre alții, dar nu veți putea fugi de karma.
Nu azi, nu mâine… dar cândva, copiii voștri vor plăti ce voi ați făcut. Pentru lacrimile pe care le-ați stors de la oameni nevinovați, pentru minciunile rostogolite cu zâmbet de profesionist, pentru destinele distruse la comandă.
 
Viața are un fel crud de a-ți arăta factura!
Și o face atunci când ți-e lumea mai dragă.
Nu există gard mai înalt decât consecințele propriei conștiințe, iar din karma nu se iese nici măcar cu legitimația de presă emisă de imperiul progresist.
 
Dragi fecioare media de la Europa Liberă și de prin alte redacții sponsorizate de „prietenii democrației”, bucurați-vă de salariile voastre de președinte, scrieți despre toți cei care nu pupă steagul corect politic, dar țineți minte, roata istoriei n-a fost niciodată oprită de o tastatură plătită bine.
Iar când se învârte, o face fără să întrebe ce salariu ai avut sau ce patron te-a protejat.
 
Într-o zi veți descoperi pe pielea voastră că adevărata libertate de exprimare nu se cumpără cu bani din fonduri externe.
 
Până atunci, rămâneți în platou. S-ar putea să fie ultimul sezon.