Ministrul Florin Barbu vine la Ora Guvernului, la solicitarea USR, pentru explicații privind măsurile care duc la creșterea prețului alimentelor la raft

Conducerea Senatului a acceptat, luni, cererea USR de convocare a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, la Ora Guvernului, în data de 18 martie 2026. USR îi solicită ministrului Barbu să explice măsurile care duc la creșterea prețurilor alimentelor la raft. Sub pretextul populist al reechilibrării relațiilor comerciale, acțiunile ministerului limitează accesul românilor la alimente ieftine.

USR consideră că măsurile de plafonare a adaosului comercial produc efecte adverse, căci limitarea adaosului comercial la un tip de produse duce la scumpirea unei game largi de produse din afara listei de bază sau, și mai rău, la dispariția produselor cu totul. 

Raportul Consiliului Concurenței din noiembrie 2025 confirmă mecanismul prin care scăderea prețurilor la unele produse este compensată prin majorări la restul coșului de consum, ceea ce afectează direct puterea de cumpărare a cetățenilor.

Conform Consiliului Concurenței, produsele marcă proprie tind să fie mai ieftine și au adaosuri mai scăzute. Ministrul susține că mărcile proprii reprezintă 53% din vânzări, în timp ce datele reale indică o pondere de 33,8% pentru produsele alimentare. De asemenea, ministrul afirmă că doar 43% din aceste mărci sunt românești. Raportul oficial arată însă că 48,8% din produsele alimentare marcă proprie provin de la producători români. 

„O propunere bazată pe cifre eronate va face mai mult rău industriei românești: vor fi închise anumite linii de producție, vor fi dați afară români care lucrează în domeniu, producătorii vor fi nevoiți să caute alți cumpărători, iar clienții vor plăti prețuri mai mari pentru același timp de produs, poate chiar din import. În plus, vor crește prețurile din cauza cheltuielilor cu transportul, promovarea și energia consumată. Acesta nu este patriotism, ci pare a fi o încercare de a aduce mai multe produse de import în marile lanțuri de magazine în detrimentul românilor”, a motivat Sebastian Cernic convocarea ministrului Barbu la Ora Guvernului.

În adresa trimisă Biroului Permanent al Senatului, USR îi cere ministrului Florin Barbu să prezinte cifrele care au stat la baza măsurilor de plafonare a prețurilor la unele produse și, de asemenea, să clarifice dacă a avut un mandat expres din Guvern și aviz de la Consiliul Concurenței să propună în Consiliul AgriFish limitarea produselor marcă proprie ale retailerilor la maximum 20% din volumul total de la raft.

publicat în data de 09.03.2026 16:21:30


Go to top