Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Întâlnirea președintei Comisiei pentru Afaceri Europene, Gabriela Crețu, cu profesorul Richard Sakwa, Universitatea din Kent

Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, Gabriela Crețu, s-a întâlnit luni 11 noiembrie, cu profesorul universitar Richard Sakwa de la Universitatea din Kent, specializat în politici europene și relații internaționale. 
Pe agenda discuțiilor au fost abordate aspecte geo-ideologice cu accent pe evoluția unei posibile Europe post-transatlantice, dezvoltările economice și noile provocări cu care se confruntă întreaga arhitectură Europeană, tendințele populiste, creșterea euroscepticismului și răspândirea fenomenului „fake-news”.
Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a subliniat faptul că Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă că bunăstarea propriilor cetățeni și asigurarea unui sistem de servicii de calitate sunt elemente esențiale pentru a obține suportul public necesar constructului european. În plus, Gabriela Crețu a accentuat ideea că politice publice de vecinătate de succes sunt cele care reușesc să asigure neutralitatea într-o regiune confruntată cu foarte multe tipuri de amenințări, așa cum este estul Europei.
De cealaltă parte, profesorul Sakwa a evidențiat că tendințele socialiste revin pe agenda europeană din cauza eforturilor de militarizare ale statelor din ce în ce mai evidente.
Cele două părți au convenit că stă în puterea mediului academic în parteneriat cu cel politic de a construi o voce coerentă, capabilă să pună înapoi temele corecte pe agenda publică, în condițiile în care ne confruntăm zilnic cu fenomene precum fake-news, distorsiuni în comunicare și demagogie.
Întâlnirea a fost prilejuită de conferința „The Post-Transatlantic Europe and the Rise of Eurasia”, organizată de Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate, EURISC și Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE, în cadrul căreia profesorul Richard Sakwa a fost vorbitor principal. 



Go to top