Anunțuri

NOTĂ pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale



SENATUL ROMÂNIEI
DIRECŢIA GENERALĂ LEGISLATIVĂ
 
  
 
N O T Ă
pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului
de sesizare a Curţii Constituţionale
 
        În conformitate cu prevederile  art. 15 alineatele (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
 
  1. Legea pentru modificarea Legii nr.175/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acesteia și a Legii nr. 176/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu;
 
  1. Legea privind declararea ca municipiu a oraşului Voluntari, judeţul llfov.
 
 
 
Termenul pentru sesizare este de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii (astăzi, 28 septembrie 2026)
Termenul se calculează luând în considerare ziua anunţului, data de astăzi, 28 septembrie 2026.
 

publicat în data de 28.09.2026 16:01:01


Go to top