Comunicate de presă

Centrele militare, plătite din anul 1972 de către județe. Senatoarea Nicoleta Pauliuc propune ca Ministerul Apărării Naționale să le preia integral finanțarea

Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc a depus la Senat, la 21 octombrie a.c., alături de 120 de senatori și deputați, propunerea legislativă B588/2026. Propunerea prevede ca, de la 1 ianuarie 2027, centrele militare să fie finanțate integral de Ministerul Apărării Naționale, de la bugetul de stat. În prezent, sediile, utilitățile, paza, carburanții și reparațiile curente ale acestor structuri ale armatei se plătesc din bugetele consiliilor județene și ale sectoarelor Capitalei. Potrivit unor evaluări recente, costul ajunge la aproximativ 37 de milioane de lei pe an.
„Un tânăr care vine la centrul militar să se înroleze trebuie să găsească o instituție pregătită. Pentru asta, armata trebuie să-și poată planifica singură sediile și investițiile. Iar consiliile județene trebuie să rămână cu bani pentru proiecte de dezvoltare locală”, a declarat senatoarea Nicoleta Pauliuc.
Potrivit Legii nr. 446/2006, centrele militare sunt organele care țin evidența militară, întocmesc ordinele de chemare pentru rezerviști și fac recrutarea și încorporarea. Aici vin tinerii care vor să devină soldați profesioniști sau să urmeze o școală militară. De la începutul acestui an, rolul centrelor militare a crescut. Tot aici vor veni cei care vor să se înscrie în programul privind serviciul militar voluntar. Legea nr. 5/2026 a creat programul de pregătire militară de bază: cetățenii de 18–35 de ani, bărbați și femei, se pot pregăti voluntar până la patru luni ca soldați. Primesc cazare, hrană, echipament și o indemnizație egală cu trei salarii medii brute. După pregătire, centrele militare îi iau în evidență și îi trec în rezerva operațională.
Obligația ca județele să suporte costurile legate de sediile centrelor militare vine din Legea nr. 14/1972 și a fost preluată de Legea nr. 46/1996 și de Legea nr. 446/2006, aflată în vigoare. Dotarea centrelor se face încă după Hotărârea Guvernului nr. 414/1997, care trece printre dotări aparatul telex, aparatul fax și mașinile de scris și nu a fost modificată de la adoptare.
În Polonia, Germania, Finlanda și Estonia, birourile de recrutare și evidență militară aparțin armatei sau ministerului apărării. Acolo unde autoritățile locale contribuie, o fac doar la încorporarea anuală, iar costul este acoperit de stat.
Propunerea nu creează cheltuieli noi pentru bugetul general consolidat, ci mută o cheltuială existentă de la bugetele locale la bugetul de stat. Trecerea se face fără întreruperea activității: contractele pentru sedii și utilități rămân valabile, iar la fiecare centru militar o comisie formată din reprezentanți ai autorității locale, ai centrului militar și ai prefecturii inventariază bunurile și pregătește preluarea. Guvernul are la dispoziție 30 de zile de la publicarea legii pentru a adopta normele de aplicare. Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România susține demersul.
 

publicat în data de 26.10.2026 16:43:41