Comunicate de presă

Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu ambasadorul Statului Qatar în România, Osama Yousef A.A. Alqaradawi

Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, a avut luni, 6 octombrie 2025, o întrevedere cu ambasadorul Statului Qatar în România, Osama Yousef A.A. Alqaradawi, aflat în vizită de rămas bun, cu prilejul încheierii mandatului la București.
În cadrul discuțiilor a fost evidențiat nivelul ridicat al relației bilaterale și al dialogului politico-diplomatic româno-qatarez. Senatorul Titus Corlățean a exprimat apreciere pentru mandatul de succes al ambasadorului qatarez și pentru promovarea unei agende bilaterale care a inclus contacte politico-diplomatice substanțiale, inclusiv la nivel de prim-ministru prin vizita în Qatar, în aprilie 2024, dar și la nivelul ministerelor de externe. A fost menționată colaborarea pe teme care privesc gestionarea provocărilor de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, cu accent pe aspectele umanitare și implicarea Qatarului în medierea returnării copiilor ucrainieni preluați abuziv de Federația Rusiei din zona de conflict, după declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei. De asemenea, a fost subliniată colaborarea pe dosarul Orientului Mijlociu și aprecierea autorităților române pentru rolul de mediator al Qatarului privind eliberarea unor ostatici răpiți de Hamas din Israel în 7 octombrie 2023, inclusiv a unor persoane cu cetățenie română sau de origine română.
Cei doi oficiali au discutat și despre aspecte ale agendei bilaterale din următoarea perioadă, cu accent pe relansarea activității Comisiei mixte economice România-Qatar, pe continuarea consultărilor la nivel MAE într-un format periodic, dar și pe colaborarea în domeniile cyber-security, utilizarea intelgenței artificiale și domeniul energiei.
 Senatorul Titus Corlățean a mulțumit ambasadorului Osama Yousef A.A. Alqaradawi pentru activitatea sa în România și i-a urat succes în viitoare misiune.

publicat în data de 06.10.2025 16:32:46


Go to top