Tipareste Micsoreaza litera Mareste litera
 

Comunicat de presă - Primirea de către dl Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului României, a dnei Tzipi Hotovely, ministru adjunct al Afacerilor Externe al Statului Israel - miercuri, 11 aprilie 2018


Președintele Senatului, dl Călin Popescu Tăriceanu, a primit vizita dnei Tzipi Hotovely, ministru adjunct al Afacerilor Externe al Statului Israel, aflată la București la invitația dlui Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe. În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte cu privire la consolidarea și diversificarea cooperării bilaterale în plan politic, economic, cultural și al cercetării tehnico-științifice, în contextul în care cele două țări dezvoltă relații strânse, de parteneriat, în domeniile menționate.
Dl Călin Popescu Tăriceanu a adresat părții israeliene felicitări cu ocazia aniversării a 70 de ani de la declararea Independenței Statului Israel și, ținând cont de faptul că România a fost printre primele țări care au recunoscut noul stat în iunie 1948, anul acesta se celebrează și 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, neîntrerupte.
Referitor la situația actuală a Procesului de pace din Orientul Mijlociu, președintele Senatului a subliniat că România împărtășește, în coordonare cu statele membre ale Uniunii Europene, soluția de pace care prevede co-existența în condiții de suveranitate, securitate și recunoaștere reciprocă a două state, Israel și Palestina, iar statutul orașului Ierusalim să fie stabilit printr-un acord negociat direct între părți.
Înaltul oficial român a apreciat dialogul și cooperarea cu autoritățile israeliene în legătură cu comunitatea de evrei originari din România și sprijinul oferit de statul israelian pentru păstrarea identității lingvistice și culturale românești a membrilor acesteia, un element deosebit de important pentru menținerea caracterului dinamic al relațiilor de cooperare, inclusiv în sfera economică și investițională, dintre România și Israel. De asemenea, domnia sa a exprimat interesul părții române pentru creșterea colaborării bilaterale în domeniul tehnico-științific și al cercetării, în care ambele țări s-au remarcat prin contribuții valoroase.
 
 






Adresa poştală: Calea 13 Septembrie 1-3, sector 5, Bucureşti, 050711; Centrala: +40 21 414 1111 +40 21 316 0300.
Hartă Site
Go to top