Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, în primă întrevedere din seria vizitelor de lucru, la Compania Națională „Transelectrica”

„În calitatea de președinte al Comisiei pentru energie, am inițiat o serie de vizite la companii de importanță strategică din sectorul energetic al României. Dialogul este important atât din punct de vedere legislativ, cât și pentru a putea radiografia în mod eficient starea industriei, iar acum mutăm acest dialog în afara cadrului obișnuit, nu în clădirea Parlamentului, ci la sediile diferitelor companii din domeniul energiei”, a declarat președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, senatorul UDMR Lóránt Antal.
 
Cu scopul de a facilita un dialog constructiv cu reprezentanții industriei, în contextul crizei energetice, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României a demarat o serie de vizite de lucru la companiile strategice din domeniul energiei.
Înlocuind logica audierilor la sediul Senatului cu deplasarea în teritoriu, pentru a vedea la fața locului problemele cu care se confruntă industria energetică românească și a înțelege mai bine nevoile acestui sector, membrii Comisiei au efectuat deja, în data de 27 octombrie o vizită de lucru la Operatorul de Transport și Sistem, C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., unde președintele Directoratului Transelectrica, Gabriel Andronache, și conducerea Dispecerului Energetic Național (DEN), reprezentată de Virgiliu Ivan, directorul DEN, Mihai Cremenescu, directorul Direcției Operative, și Costel Constantin, directorul Direcției Planificare și Funcționare SEN, au primit la sediul Dispecerului Energetic Național, vizita reprezentanților Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României.
Vizita de lucru a abordat tematici actuale și viitoare ale sistemului energetic în perspectiva funcționării sistemului energetic în perioada de iarnă, funcționarea interconectată cu Republica Moldova și dificultățile pe care le întâmpină în această perioadă, a dezvoltării sectorului, precum:
- strategiile la nivelul operatorului de transport și sistem privind capacitățile de stocare a energiei electrice;
- piața de echilibrare, modalități de îmbunătățire a legislației;
- dezvoltarea capacității de integrare a noilor surse de energie regenerabilă și dezvoltarea rețelei de transport în vederea preluării eventualelor capacități de producție eoliană offshore;
- aspecte tehnice și operaționale, care trebuie avute în vedere.
Din delegația Comisiei pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale au făcut parte senatorii Antal István-Loránt (președinte), Rodica Boancă (membru), Cristian Bordei (membru), Radu-Ștefan Oprea (membru), Daniel-Cătălin Zamfir (membru).
 
Această vizită face parte dintr-o serie mai amplă de vizite, ce include operatorii de transport și sistem, furnizori și producători de energie electrică. Comisia are planificate în luna noiembrie vizite la Parcul eolian al Grupului CEZ, respectiv la Centrala Electrică de la Brazi, iar în luna decembrie la Dispeceratul Central al Transgaz, la Termocentrala Iernut a Romgaz și la Hidrocentralele Vidraru și Lotru-Ciunget ale Hidroelectrica S.A.



Go to top