Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Acord între parlamentari și instituțiile statului pentru salvarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei

Un acord pentru reglementarea situației celor șase cetăți dacice din Munții Orăștiei, aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, dar care se află într-o stare avansată de degradare, a fost semnat azi, la Deva. Semnatarii acestuia sunt: parlamentari ai Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, senatori și deputați din județele Hunedoara și Alba, pe raza cărora se află Cetățile, reprezentanți ai instituțiilor naționale și locale care au competență pentru rezolvarea situației. Inițiativa de a pune la masa dialogului toți actorii responsabili de starea Cetăților dacice din Munții Orăștiei a aparținut Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru Relația cu UNESCO.
 
Au participat la eveniment parlamentari din Alba și Hunedoara, reprezentanți ai Consiliului Judeţean și Prefecturii Hunedoara, ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Administrației și Internelor, Institutului Național al Patrimoniului, Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ai Regiei Naționale ROMSILVA, reprezentanții Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei, ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane, ai Parcului Natural Grădiștea  Muncelului – Cioclovina.
 
„Statutul juridic al terenurilor, desemnarea unor administratori, lipsa căilor de acces, suprapunerea, pe aceeași suprafață a statutului de sit arheologic cu cel de arie naturală protejată, lipsa pazei, ceea ce duce la braconajul artefactelor, sunt amenințări la adresa acestor obiective. Toate acestea rămân probleme nerezolvate timp de 20 de ani, de când Cetățile dacice din Munții Orăștiei, recunoscute pentru unicitatea lor în lume, au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Cu o singură excepție, cea de la Sarmisegetuza Regia, unde Consiliul Județean a devenit administratorul sitului, restul cetăților sunt o invitație deschisă pentru căutătorii de comori, cât timp nimeni nu le are în administrare și nu se ocupă de ele. Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a trimis o atenționare prin care își exprimă îngrijorarea pentru starea cetăților dacice, iar tonul este unul imperativ, UNESCO solicitând un raport detaliat privind starea de conservare și pune problema unei noi examinări tehnice. Riscăm să pierdem statutul oferit de forul internațional, iar pentru asta ne-am face vinovați toți cei care nu am reușit să oferim reglementări clare, care să ducă la remedierea tuturor aspectelor semnalate”, a spus Ionel Palăr, președintele Comisiei parlamentare pentru UNESCO.
Acordul de la Deva se va materializa prin constituirea unui grup de lucru, din care vor face parte factori de decizie executivă și legislativă, și care are stabilit obiective clare.
Evenimentul de astăzi se doreşte şi un omagiu adus Zilei Internaționale a Siturilor și Monumentelor, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 18 aprilie.

Go to top