O delegație a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de senatorul Titus Corlățean, a efectuat, în perioada 23–25 noiembrie 2025, o vizită oficială în Republica Armenia, având ca obiectiv consolidarea dialogului politic bilateral, aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană, extinderea cooperării interparlamentare și dezvoltarea relațiilor în plan regional și internațional.
Programul delegației române a cuprins întrevederi cu oficiali armeni de rang înalt, parlamentari și membri ai structurilor guvernamentale, respectiv, Președintele Adunării Naționale a Republicii Armenia, Alen Simonyan; Președintele Comisiei pentru relații externe, Sargis Khandanyan; Vicepreședintele Adunării Naționale, Ruben Rubinyan; Secretarul Consiliului de Securitate, Armen Grigoryan; Ministrul adjunct al afacerilor externe, Mnatsakan Safaryan; Președintele Comisiei juridice, Vladimir Vardanyan. Întâlnirile au prilejuit discuții aprofundate, evidențiind soliditatea relației bilaterale în plan politic. În cadrul acestor discuții, autoritățile armene au abordat și oportunitatea ridicării relației bilaterale la nivelul unui parteneriat strategic.
În contextul priorității acordate de partea armeană relației cu Uniunea Europeană — centrate pe implementarea de reforme, creșterea rezilienței și securității, procesul de liberalizare a vizelor, diversificarea relațiilor economice cu statele membre UE și consolidarea relațiilor cu statele din regiune — partea română a menționat susținerea clară pentru parcursul european al Republicii Armenia, precum și disponibilitatea de a pune la dispoziția autorităților armene întreaga expertiză acumulată de România în procesul de integrare europeană.
Au fost abordate evoluțiile de securitate din Caucazul de Sud, riscurile emergente din zona Mării Negre, procesul în curs de normalizare a relațiilor cu Azerbaidjan, respectiv cu Turcia, cooperarea în domeniul securității energetice, conectivității regionale, digitalizării și inovării. Totodată a fost abordată tema alegerilor legislative din iunie 2026 din Republica Armenia, fiind discutate în context aspecte care țin de colaborarea în vederea creșterii rezilienței strategice, combaterii dezinformării și acțiunilor hibride.
Cooperarea economică dintre România și Armenia a constituit, de asemenea, un punct important în discuții, atât în ceea ce privește oportunitățile de creștere a schimburilor comerciale, cât și colaborarea pentru dezvoltarea unor proiecte de interes regional, precum proiectul cablului de electricitate sub-marin cu tranzit prin Marea Neagră.
Totodată, a fost explorat potențialul de dezvoltare în domeniile cultural și educațional, bazat atât pe legăturile tradiționale dintre cele două popoare, cât și pe rolul important al comunității armene din România.
Vizita delegației Comisiei pentru politică externă a Senatului României în Republica Armenia a contribuit la consolidarea dialogului interparlamentar româno-armean, la aprofundarea relației bilaterale și la promovarea angajamentului comun pentru stabilitate, securitate și cooperare regională.
Vizita oficială a fost efectuată ca urmare a invitației adresate de președintele Comisiei permanente pentru relații externe, Sargis Khandanyan, și a fost organizată cu sprijinul Ambasadei României la Erevan. Din delegația parlamentară a României au făcut parte senatorul Andrei-Emil Dîrlău, membru al Comisiei pentru politică externă, senatorul Cătălin Graur, președintele grupului parlamentar de prietenie România–Armenia, senatorul Ovidiu Jitaru; senatorul Turos Lóránd, liderul grupului senatorial UDMR și ambasadorul României la Erevan, Cornel Ionescu. Pe perioada vizitei a fost prezent și ambasadorul Republicii Armenia în România, Tygran Galstyan.