În timp ce spitalele din România își suspendă activitatea, școlile funcționează în clădiri insalubre, iar bătrânii sunt nevoiți să aleagă între hrană și medicamente, Guvernul României vorbește despre victorii strategice în afara granițelor și despre imperativul de a susține Ucraina până la capăt. De la solidaritate umanitară s-a trecut, fără nicio dezbatere publică, la asumarea unei linii militare explicite, în care statul român devine contributor activ, fără a ști cât, până când și cu ce riscuri.

Conform datelor oficiale, România a alocat deja peste 1,12 miliarde de euro pentru susținerea Ucrainei, din care cea mai mare parte a mers către echipamente, infrastructură de apărare și alte resurse strategice. Aceste decizii nu au fost explicate public, nu au fost discutate în Parlament și nu au fost justificate printr-un cadru financiar transparent.

Pe plan intern, cetățenii sunt împovărați cu taxe din ce în ce mai mari, TVA crescut, impozite majorate și reforme brutale care lovesc în sistemul de sănătate, educație și protecție socială. Se închid spitale, se anulează investiții, se anunță concedieri în sectorul public, totul în numele unui „interes superior” despre care românii nu au fost nici consultați și nici informați.

România nu mai este întrebată dacă poate sau vrea să susțină efortul de război, ci este tratată ca un executant tăcut într-un joc de putere care nu-i aparține. A pune întrebări despre direcția acestor resurse nu este o dovadă de lipsă de loialitate, ci un act necesar de responsabilitate politică. 

Este momentul ca Guvernul să răspundă: cât costă acest angajament, cât timp va continua, ce sacrifică România, concret, pentru a-l susține? Pentru că, dacă națiunea română se afundă în criză, în timp ce sprijină o victorie militară în afară, atunci trebuie să ne întrebăm cine mai are de câștigat.

Senator Olga Onea