Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României a girat instituțional desfășurarea Conferinței Internaționale „Drept Internațional Umanitar – Dincolo de imaginea umanității”, organizată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în parteneriat cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar. Evenimentul a fost dedicat protecției vieții și apărării valorilor umanitare în contextul conflictelor armate contemporane.
Conferința a reunit reprezentanți ai instituțiilor statului, ai corpului diplomatic, ai organizațiilor internaționale umanitare și ai mediului academic, într-un dialog consacrat consolidării respectării dreptului internațional umanitar, protecției populației civile și apărării demnității umane.
În cadrul conferinței a fost subliniat faptul că dreptul internațional umanitar reprezintă expresia civilizației juridice și morale prin care comunitatea internațională încearcă să limiteze suferința umană, să protejeze civilii și să apere demnitatea umană chiar și în cele mai dramatice contexte ale istoriei.
Prezența reprezentanților corpului diplomatic și a partenerilor internaționali a oferit conferinței o importantă dimensiune de cooperare și solidaritate internațională în promovarea dreptului internațional umanitar și a protecției vieții umane în contextul conflictelor contemporane.
Președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, senatorul Gl. (r.) prof. dr. Mircia Chelaru, a evidențiat dimensiunea profund morală și spirituală a dreptului internațional umanitar, arătând că războiul trebuie privit nu doar ca un fenomen politic sau militar, ci și ca o tragedie a condiției umane și un eșec al capacității societăților de a apăra pacea prin dialog și responsabilitate. „Pacea nu trebuie înțeleasă doar ca o simplă pauză între două conflicte. Istoria demonstrează cât de fragile devin societățile atunci când dispar dialogul, echilibrul și respectul pentru om. Războiul apare atunci când politica nu mai găsește soluții prin rațiune și diplomație iar consecințele sunt suportate întotdeauna de oameni, de civili și de generațiile viitoare”, a fost unul dintre mesajele centrale transmise în cadrul conferinței.
În cadrul conferinței susținute de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, doamna Camelia Șucu, a subliniat importanța protejării emblemei Crucii Roșii, simbol universal al neutralității, protecției și solidarității umane.
În intervențiile participanților a fost evocată și concluzia dureroasă că una dintre cele mai grave vulnerabilități ale lumii contemporane este dispariția empatiei, slăbirea grijii față de om și pierderea responsabilității morale față de viață și demnitatea umană.
Discuțiile au abordat inclusiv dimensiunea psihologică și morală a violenței în conflictele armate, fiind subliniat faptul că degradarea umană și radicalizarea comportamentelor apar acolo unde lipsesc educația pentru respectul vieții, cultura responsabilității și conștiința valorilor fundamentale.
Participanții au reafirmat faptul că dreptul la viață reprezintă primul și cel mai important drept fundamental al omului, iar apărarea acestuia trebuie să rămână o obligație permanentă a statelor, instituțiilor democratice și societății în ansamblu.
În cadrul conferinței au fost analizate teme privind aplicarea dreptului internațional umanitar în conflictele contemporane; protecția populației civile; accesul umanitar; persoanele dispărute; protecția bunurilor culturale; responsabilitatea forțelor de ordine; mecanismele naționale de implementare a dreptului internațional umanitar și nu în ultimul rând rolul Crucii Roșii Române în sprijinirea persoanelor afectate de conflicte și dezastre umanitare.
Totodată, în cadrul evenimentului a fost lansată noua ediție a volumului „O amintire de la Solferino” de Henry Dunant și a fost organizată expoziția de fotografie „Then it’s already too late”, dedicată impactului conflictelor armate asupra populației civile.
Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități reafirmă angajamentul Senatului României pentru apărarea drepturilor fundamentale, a demnității umane și a valorilor umanitare universale, într-un context internațional marcat de instabilitate și provocări fără precedent.
În încheierea conferinței a fost evocată ideea că pacea nu reprezintă doar absența războiului, ci expresia responsabilității morale față de om, societate și viitorul umanității. Astfel, conștiințele umane trebuie să stea sub deviza „Fericiți făcătorii de pace, căci fiii lui Dumnezeu se vor chema.”