Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comisia românilor de pretutindeni din Senatul României a organizat ieri, 11 februarie, la Palatul Parlamentului, dezbaterea cu tema „Instituirea Comitetelor românilor din diaspora” în parteneriat cu Grupul Asociativ Român în Italia.
În deschiderea întâlnirii, vicepreşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, domnul senator Viorel Badea a prezentat iniţiatorii propunerii legislative privind instituirea Comitetelor românilor din diaspora, iniţiativă asumată de toate partidele din Parlamentul României. În acest context, domnul senator Badea a afirmat faptul că iniţiativa legislativă are la bază o propunere venită din partea comunităţii românilor din diaspora, în vederea oferirii “legitimităţii pentru comunităţile românilor din străinătate atunci când este vorba de promovarea propriilor proiecte, care sunt de interes comunitar şi evident să îşi poate desemna, în mod direct, reprezentanţii”.
Propunerea legislativă se adresează diasporei, nu comunităţilor autohtone din jurul României şi din Balcani, “pentru a putea oferi un cadru legislativ oportun pentru desemnarea acestor reprezentanţi şi pentru a asigura o legitimitate, am încercat să ne inspirăm după o lege care există deja şi anume legea italiană prin care se înfiinţează aşa-zisele <Comites>. Iniţiativa noastră nu se vrea o iniţiativă partizană, încercăm ca această iniţiativă să fie rodul unui dialog între partidele politice din România, pentru că românii care trăiesc în afară nu sunt proprietatea unui partid politic din România”, a subliniat senatorul Badea.
Domnul senator Marius Neculoiu, membru al Comisiei românilor de pretutindeni şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Italia, a subliniat faptul că dezbaterea este foarte importantă pentru românii din diaspora, afirmând faptul că  „trebuie construit un cadru legislativ astfel încât românii să fie mai uniţi şi să-şi rezolve problemele cu care se confruntă în ţările în care trăiesc, cu sprijinul statului român, care ar trebui să aibă grijă de cetăţenii României oriunde s-ar afla. ”.
Domnul Robert Răducescu, coodonatorul Grupului Asociativ din Italia a afirmat faptul că situaţia din Italia este foarte politizată şi românii nu au un cadru legislativ cu ajutorului căruia să intervină, „sacrificiul românilor care trăiesc şi lucrează în străinătate merită să fie luat în considerare şi ar trebui să avem o lege prin care să dăm legitimitate liderilor comunităţilor, pentru că aceştia există. Problemele cu care se confruntă românii din nordul şi sudul Italiei sunt diferite, problemele românilor din Germania sunt diferite de ale celor din Italia, Spania sau Franţa. Oriunde vom reuşi să avem o voce autorizată în dialog cu autorităţile locale şi misiunile diplomatice reprezintă un factor de stabilitate pentru comunitatea de români respectivă”.
În acelaşi context, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, domnul senator Marcel Bujor a afirmat faptul că „având în vedere faptul că există peste trei milioane de români în afara graniţelor ţării, iar numărul acestora continuă să crească, consider faptul că este imperios necesar să realizăm un context legislativ, care să faciliteze organizarea acestor comitete ale românilor din diaspora, care vor fi practic puncte de reper pentru românii din străinătate, în vederea integrării românilor în statele de adopţie, cât şi în păstrarea şi conservarea identităţii etnice, lingvistice şi culturale ale românilor”.
La conferinţă au participat alături de membrii Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României şi o parte din iniţiatorii acestei iniţiative legislative, respectiv domnul senator Damian Drăghici şi domnul senator Nicolae Vlad Popa dar şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia, Suedia, Germania şi Olanda.
                                                                                                   12 februarie 2014



Go to top